Alocaţiile copiilor ar putea fi dublate înainte de 1 august! Curtea Constituțională va discuta astăzi sesizarea Guvernului privind intrarea imediată în vigoare a legii.
Dacă judecătorii Curții Constituționale vor respinge sesizarea Guvernului, alocațiile vor trebui sa fie dublate înainte de 1 August, dar totul depinde de momentul in care vor publica decizia.
a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Aproape 3,66 de milioane de copii au primit alocaţie de stat în aprilie, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. În total, alocaţiile plătite copiilor în aprilie au costat peste 632 de milioane de lei, potrivit datelor ANPIS, consultate de Economica.net.
Preşedintele Klaus Iohannis declara în 9 ianuarie că la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi. „E încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget”, spunea şeful statului.