Părinții lui Mario Fresh, au luat o decizie radicală. Aceștia au hotărât să se mute departe de România și să își lase fiul în grija iubitei lui, Alexia Eram.
Potrivit unor surse apropiate artistului, se pare că familia acestuia s-a mutat în Tenerife de o perioadă bună de timp, pentru a-și deschide o afacere acolo.
”Ei au decis să își cumpere o casă în Spania, mai exact în stațiunea Tenerife, și să renunțe la viața din țară. Au considerat că acolo vor reuși din punct de vedere profesional să își clădească un viitor mai bun atât pentru ei, cât și pentru copii.
Și-au deschis și un business și speră ca lucurile să decurgă conform…planului. Mai vin și prin Iași, chiar acum sunt aici, au venit să îl vadă pe fiul lor, însă, de stabilit, s-au stabilit acolo, cel puțin pentru viitorii ani”, a spus sursa apropiată de familia artistului.
În ceea ce privește afacerile locale, o pizzerie și unele locații, soții Gălățeanu au decis să închirieze spațiile respective.
”Au vândut pizzeria în urmă cu ceva vreme, de fapt au închiriat spațiul contra sumei de 1000 de euro și ceva lunar, mai au și niște spații într-un imobil din apropiere, și ele închiriate, așa că, se descurcă frumușel la capitolul financiar. Acum, părinții lui Mario sunt în țară, au stat 14 zile în carantină, și speră ca totul să fie OK cu copilul lor în perioada următoare”, au mai declarat apropiații acestora.
Mario Fresh și Jador au fost bătuți într-un club din Mamaia în urmă cu câteva zile. Cel mai ”șifonat” din această poveste ar fi ieșit iubitul Alexiei Eram, deși artistul a fost singurul care ar fi încercat să aplaneze conflictul.
Potrivit wowbiz.ro, primele lovituri încasate de cântăreț ar fi fost doi pumni în față, care i-au provocat dureri groaznice la nivelul maxilarului. Mario a căzut la pământ, moment când cei patru agresori au început să îl lovească cu picioarele în spatele și la coaste.
Atunci, Alexia Eram, iubita lui, s-a speriat și a început să strige după ajutor. Din fericire țipetele tinerei i-au speriat pe tineri, iar în acel moment au plecat.