Selly și gang-ul lui cool, filmări în secret pentru un mega show televizat!

Publicat: 17 iun. 2020, 19:32 Autor: ileana.ghinea Vedete

Selly și gașca lui, 5Gang, s-au reunit în secret pentru o zi lungă de filmări. Sursele CIAO susțin că este vorba despre un mega show care va fi televizat de cea mai titrată televiziune din România!

Istoria spune că într-una dintre zilele, însorită zi, paparazzi CIAO l-au surprins pe Selly, împreună cu gang-ul lui cool. Oamenii, la filmări fiind, au decis să-și ia o binemerită pauză.

Sursele CIAO susțin că Selly&co s-au reunit pentru a filma un show televizat de cea mai titrată televiziune din România.

Cine este Selly și 5Gang?

Andrei Șelaru aka Selly are 19 ani și s-a născut la Craiova. Tatăl – inginer, mama – profesoară au dat startul carierei vlogger-ului român atunci când, la 12 ani, îi cumpărau puștiului o cameră video – „O toshiba obosită”, după cum declara însuși artistul. Anii au trecut, followerii au crescut, iar astăzi Selly este tipul ăla cool care a schimbat o generație cu video-urile pe care le face pe Youtube și cu materialele pe care le scoate alături de 5Gang.

Și… că tot veni vorba, 5Gang este un grup muzical format din Selly și alți patru vloggeri români care a fost înființat în 22 decembrie 2017. Deși ei spun că muzica pe care o fac este pentru divertisment, în ultimul timp au început să o ia în serios, motiv pentru care grupul este destul de criticat din cauza versurilor repetitive și a pieselor foarte asemănătoare. Această asociere le-a adus tuturor vloggerilor o creștere semnificativă a canalelor lor de YouTube, promovându-se unul pe altul în acest fel.

Aceștia au reușit performanța să facă sold-out la biletele de la concertul de pe 1 iunie 2019 de la Arenele Romane. Biletele au fost puse în vânzare pe 22 ianuarie, iar numai în 10 zile s-au vândut peste 50% din bilete. Iar pe 19 februarie 2019 toate biletele au fost vândute.

Publicat: 17 iun. 2020, 19:32 Autor: ileana.ghinea Vedete
Tags:
Pe aceeași temă