Doliu. A murit regizorul Mircea Moldovan

Publicat: 09 mai 2020, 14:56 Autor: Andreea Voicu Vedete

Este doliu în lumea artistică din România. Celebrul regizor Mircea Moldovan s-a stins din viață luna trecută, în data de 8 aprilie 2020, dar abia ieri s-a aflat de decesul acestuia.

Potrivit Cancan, regizorul Mircea Moldovan a murit la vârsta de 83 de ani. Fiul său, Liviu Mircea Moldovan, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

„Vreau să anunț cu mare durere că tata, regizorul Mircea Moldovan, a trecut în neființă pe 8 aprilie. Familia a fost prea devastată pentru a primi telefoane și am dorit o perioadă de liniște. A murit în fața televizorului, în fotoliu, privind știrile, înconjurat de câinii pe care îi iubea atât de mult. A lăsat în urmă o soție și un fiu îndurerați, precum și o fată a lui Forian Potra de care s-a ocupat. În ultima vreme se retrăsese la țară, în zona Campina, pentru a scăpa de dizarmonia centrală.

Pe 3 noiembrie făcea 84 de ani. A fost incinerat, așa cum și-a dorit, nefiind mare iubitori de ‘popi’, după cum le spunea. S-a născut într-o familie din ‘aristocrația’ greco-catolică a Blajului, printre rudele de demult numărându-se Inocențiu Micu Klein, Ioan Micu Moldovan zis Moldovănuț și alții, familiile Rațiu, Maniu, și câți și mai câți. A fost botezat de Iuliu Maniu, un bun prieten de familie. Tatăl său, avocat la protoieria Blajului și personalitate importantă în PNȚ, a petrecut 13 ani la Canal, în Bărăgan, precum și în mai toate închisorile comuniste.

Fiul lui Mircea Moldovan: ”A reușit prin film să găsească o fărâmă de libertate”

Fiind element indezirabil, dormea pe bancă în parc pe când dădea la actorie, după aceea intrând și la regie. A trebuit să se lupte singur o viață întreagă, fără sprijin și privit cu suspiciune de autoritățile vremii. Nu a fost membru al vreunui politic, dar a păstrat un loc în suflet pentru PNȚ-ul lui Maniu, așa cum era odată, și o ură primară față de cei ce i-au distrus familia, religia, casa, țara, cei care se intitulau ‘reprezentanți ai poporului’ și au reușit după evenimentele din 1989 să își creeze partid politic, partide mai bine spus, și să încerce să facă un popor întreg să uite cum i-a fost distrusă intelectualitatea, cum au fost mii și mii de familii destrămate, cum acel Blaj care a fost un centru al libertății încă de la începuturi, a devenit golit de oameni, golit de suflet și de substanță.

A reușit prin film să găsească o fărâmă de libertate, prin seria Bobocii, prin neuitatul Pintea, prin ‘Totul se plătește’ din seria Mărgelatu. Familia își dorește în aceste momente liniște, așa că e posibil ca răspunsurile să întârzie la poștări. Vă mulțumesc de înțelegere, Mircea Liviu Moldovan”, este mesajul postat de fiul regizorului.

Publicat: 09 mai 2020, 14:56 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×