Drama care a lăsat urme adânci în sufletul unui cunoscut prezentator tv. A fost abandonat de tată la numai 3 ani

Publicat: 16 apr. 2020, 12:59 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Andi Moisescu este una din cele mai apreciate personalităţi din România, datorită proiectelor sale precum „Românii au talent” sau „Apropo TV” îndrăgite de o lume întreagă. Chiar dacă este cu zâmbetul pe buze atunci când apare în faţa fanilor săi, carismaticul jurat nu a avut întotdeauna o viaţă uşoară.

Andi Moisescu, detalii mai puțin cunoscte din copilăria sa

Andi Moisescu vorbește despre copilăria sa și despre greutățile pe care le-a întâmpinat în acea perioadă. Într-un interviu acordat publicației Adevarul, vedeta Pro TV amintește de tatăl său, care a decis să se separe de familia sa, atunci când acesta avea doar patru ani.

„Am încercat să dau de el, dar nu am reuşit. Am uitat noţiunea de tată”, își amintește Andi Moisescu.

Juratul de la Românii au talent, alături de fratele său au fost părăsiți de către tatăl lor, atunci când aceștia se aflau la vârste fragede. Mulți ani mai târziu, Andi Moisescu recunoaşte faptul că a încercat să îl contacteze, însă fără rezultat.

„Din momentul în care a plecat nu a mai dat niciun semn. Când eram mai tânăr am încercat să dau de el, nu am reuşit, sub nicio formă. Ca să ţi-o zic p-aia dreaptă, am pierdut şi noţiunea de tată.

Poate că într-un fel e o eliberare pentru noi, nu te mai gândeşti, pentru că dacă o faci o să suferi. Te obişnuieşti cu ideea”, rememorează Andi Moisescu.

„Poate că aşa am învăţat nişte lucruri”

Chiar dacă la acea vreme nu conştientiza faptul că tatăl său nu îi este alături, mai târziu când a crescut, prezentatorul tv a înţeles că aceasta a fost o lecţie de viaţa din care a avut multe de învăţat.

„Pe undeva, e firesc să uiţi. Dacă de la 3 ani şi jumătate spre 4 ani nu îl mai vezi niciodată, nici nu ştiu dacă apucă să se dezvolte noţiunea asta până la acea vârstă. Mă uit la vârsta copiilor mei. Abia de acolo încep să perceapă lucrurile, de la 3 ani în sus. Dar, ştii cum e, pierzi pe undeva, câştigi pe altă parte. Poate că aşa am învăţat nişte lucruri. Poate că asta a fost o lecţie pe care trebuia să o primesc în viaţă ca să o predau frumos mai departe copiilor mei, care se bucură de mine din plin din punctul ăsta de vedere”, a mai declarat Andi Moisescu.

Publicat: 16 apr. 2020, 12:59 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×