Saveta Bogdan, interpreta de muzică populară, a povestit experiențele paranormale prin care a trecut, după moartea fratelui său.
Îndrăgita artistă este acum în doliu, după ce fratele ei s-a stins din viață pe patul de spital, la începutul epidemiei de coronavirus. Pare-se că bărbatul ar fi fost răpus de o hepatită de care nici nu ar fi știut că suferă. Interpreta de muzică populară susține faptul că ar fi presimțit moartea fratelui ei, după ce a auzit în cameră sunete bizar și ar fi apărut în fața ochilor ei un trandafir din abur.
”Când m-am dus la el, la spital, l-am văzut ultima dată. Am simțit ceva noaptea, că l-am visat. Și am zis că trebuie să mă duc la el la spital. Și i-am zis, frate-miu, ce e cu tine? Era speriat. Nu mai era omul ala pe care-l știam eu, vesel. Și imi zice, ce să fac sora-mea, vreau să te rog să fii veselă.
Am plâns, am plâns. Eu mi-am cerut iertare de la el. M-a rugat să-i aduc un preot să-l împărtășesc.
Dar să vedeți ce semn am avut cu el. Doamne, Doamne ce grele sunt despărțirile, nu se poate ce grele sunt despărțirile”, a spus Saveta, potrivit Cancan.
”Când a murit, în sâmbăta aia, Mihaela era la spital. Eu am spus, nu știu dacă rezist să-l văd, să nu fac un șoc, toată noaptea nu am dormit, așteptam să mă anunțe. La ora 9:27, cineva s-a văitat la mine în camera, în dormitorul meu. Ah, ah.
Doamne, dar cine e? Ce se întâmplă? Când ma uit, n-am văzut pe nimeni, mi s-a părut că-i aud vocea lui. M-am ridicat, m-am dus la bucătărie, am deschis geamul, ce crezi, a venit un abur, un abur așa în formă de trandafir. N-am să uit cat oi trăi, a venit spre mine și a intrat în casă. Și am zis, ăsta e frate-miu. Imediat, în două minute, a sunat nepoată-mea și mi-a zis: a murit tata”, a dezvăluit artista, potrivit Cancan.
Saveta Bogdan are loc de veci la Sângeorz Băi, Bistrița Năsăud, acolo unde cântăreața s-a născut.
”Mi-am cumpărat loc de veci, la Sângeorz băi. Mi-am făcut cavou, e făcut de şapte ani, tot. Şi în şifonier aveţi prosoape? Alea nu, o să le las bani la cine o fi, asta n-am făcut, doar locul de veci. Mi-am pus o poză frumoasă, am o cruce din marmură, e o frumuseţe”, a povestit Saveta.
De asemenea, Saveta Bogdan a mai văzut-o pe Fecioara Maria în sufragerie, dar și pe Iisus Hristos pe balcon.
”Am visat-o pe Măicuță, mă gândeam cum o să ajung la fată în America, știi că drumul e foarte lung, am visat că eram în sufragerie, mă gândeam tare la chestia asta, era cu o zi înainte să plec. Mă gandeam, Doamne, oi ajunge să-mi mai văd fata? Și mi-a aparut Măicuța Domnului aici, exact așa cum e ea îmbrăcată. Exact în locul ăsta aici. Am pus mâna și am zis… Mama! Prima dată am zis că e mama mea, m-am uitat la ea, am pus mâna pe ea, și când am zis mama ea s-a uitat la mine, a deschis ochii și atunci am zis, ah, e Măicuța Domnului. Și acum când vorbesc mi se face pielea găină. Îmi transmite, așa… V-a zis ceva? Nu mi-a zis nimic, am avut un semn de la dânsa, așa am înțeles eu în clipa aia că voi ajunge cu bine în America”, a spus Saveta.
”După ce am divorțat de al doilea soț, eram aici în casă, veneam noaptea târziu după ce cântam. Mă puneam în pat și plângeam de mine așa că nu mă așteaptă decât fata și că sunt singură, nu mă întreaba nimeni unde merg, de unde vin. Și plângeam tot timpul, probabil așa a trebuit să fie după o despărțire.
Și l-am visat pe Iisus Christos în vis. L-am avut aici, pe balcon exact la geamul ăsta, la primul geam, și acolo l-am visat, mi-a făcut cu mâna și mi-a zis: nu mai plânge, o să fie bine. Eu din clipa aia n-am mai plâns niciodată”, a conchis ea.