Astăzi se comemorează 4 ani de la moartea coregrafului Cornel Patrichi, iar văduva regretatului artist, Cornelia, încă își plânge jumătatea.
Pe 5 aprilie se comemorează patru ani de când Cornel Patrichi a murit. Fostul jurat de la ”Dansez pentru tine” s-a stins din viață la 72 de ani, în urma unei lungi suferințe. El s-a luptat o bună perioadă cu o boală nemiloasă: cancer pulmonar. Regretatul balerin și coregraf a lăsat în urma lui multă suferință. Văduva, Cornelia Patrichi, a suferit îngrozitor și, ca să nu stea singură în casa în care a împărțit și bune și rele cu jumătatea ei, a plecat în Italia la fiul ei și al lui Cornel. Acolo, Cornelia a stat o lungă perioadă, iar venirea pe lume a nepoatei i-a schimbat puțin starea și parcă a mai început să “uite” de suferința provocată de pierderea fostului jurat de la ”Dansez pentru tine”.
În fiecare an însă, când se apropie luna aprilie, Cornelia Patrichi trece prin momente dureroase. De obicei, văduva organiza pomană pentru Cornel Patrichi pe 1 aprilie, chiar când era ziua de naștere a lui, mai exact cu 4 zile înainte de ziua în care acesta s-a stins.
Conform unor persoane apropiate Corneliei Patrichi, aceasta și-ar ocupa timpul cu familia, fiul, nepoata, rudele… oameni care o mai fac să uite de regretatul jurat de la “Dansez pentru tine”. Văduva le-ar fi spus apropiaților că deși Cornel e plecat departe, ea îl simte mai aproape ca oricând.
Pe 5 aprilie s-a stins, de obicei făcea pomană pe 1 aprilie, ziua în care era născut el. Probabil și-n acest an tot pe 1 aprilie va da de pomană, și tot produse de post. Și la cimitir ajunge, mai rar în ultima perioadă, dar ajunge. Dacă nu merge ea, are niște prietene care se duc, în plus, a vorbit și cu femeile din cimitir să aibă grijă ca la mormântul lui Cornel să fie curat, să ardă lumânările”, susțin surse din anturajul văduvei lui Cornel Patrichi.
Foto: Facebook Cornelia Patrichi