Celebra interpretă de jazz a părăsit România, în urmă cu mai mulți ani, după ce, spune ea, românii i-au lăsat un gust amar.
Aura Urziceanu a fost una dintre artistele de top din România care cânta jazz într-un mod dumnezeiește. În urmă cu mai mulți ani ea a luat o decizie care a surprins pe toată lumea: a decis să plece definitiv din România, și să se mute în Canada, arătându-se revoltată față de acest popor.
„Păcat că în toți acești mulți, mulți ani petrecuți aici la superlativ, nu mi-am pierdut din simțământul de român. Mi-ar fi prins atât de bine și m-ar fi scutit de dezamăgirea, ruptul sufletului, nervii și îmbolnăvirea sufletească pe care am suferit-o și cu care am plecat din România. După cinci ani de urâțenii, răutăți și așa cum mi s-au înfățișat românii în majoritate, nu-mi dau nici cea mai mică portiță de a-i înțelege, admite… dimpotrivă! Sunt goi, fără conștiință, fără suflet, fără educație. Sunt 97-98% răi la suflet, invidioși, urâți, demenți și de o lașitate josnică! Sunt foarte periculoși, că te aduc în stare să-i vânezi și să-i împuști! Nu mă recunosc sub nicio formă prin defectele lor … și sunt plini. Tocmai de aceea renunț la cetățenia română!„, a precizat artista pe blogul personal.
Furia Aurei Urziceanu pe români pare să fi avut un motiv banal: în 2011, unul dintre colaboratorii Wikipedia i-a adăugat în CV etnia romă. Revoltată, ea a eliminat informaţia şi a blocat editarea paginii. „Româneii… Grup mare de cel puţin 90% impostori şi
Nici colegii ei de breaslă nu au scăpat de „aprecierile” vedetei, care a scris cuvinte dure la adresa unor cântăreţi precum Marcel Pavel sau Angela Similea. Mai mult chiar, Aura Urziceanu îi transmite un mesaj „special” interpretei Mihaela Mihai, despre care spune că e „o mincinoasă”, dar şi că aceasta cântă „ca o mitralieră, forţat, fără nicio simţire”.
Pe de altă parte, unii susțin că un grup de vandali modifică de ceva timp postările pe blogul ei, dar și pagina de Wikipedia. Însă, chiar și în acest condiții, Aura Urziceanu nu a ieșit public să lămurească situația.
Aura Urziceanu, care locuiește acum în Toronto, a fost invitată la sfârșitul lunii noimebrie să participe la un festival de jazz organizat în Ploiești, însă organizatori au fost anunțați că artista nu va mai onora invitația, deși o acceptase, din cauza unor probleme medicale.