Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au trimis, astăzi, o avertizare meteo de ninsori, polei, viscol şi vreme rece pentru următoarele zile.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Fenomene vizate: ninsori la munte, precipitații predominant sub formă de ninsoare în nord și în centru, depuneri de polei, intensificări ale vântului, vreme rece
Interval de valabilitate: 02 decembrie, ora 07:00 – 03 decembrie, ora 10:00
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării. În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte. În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.
La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor.
Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.