Acesti tineri din Gorj nu au gasit de lucru in tara si si-au pus toata speranta intr-o firma de recrutare din Sibiu, care le-a promis locuri de munca la o fabrica de ciocolata din Marea Britanie. Transportul, cazarea si o masa calda pe zi ar fi trebuit sa fie incluse in contractul de munca, potrivit Stirilor Pro Tv.
„Ca fiecare, mergem sa ne castigam traiul. Pe cand noi am cumparat niste vise.”, marturiseste Alina Giurescu, pagubita.
Vise frumoase, dar desarte, pentru care au platit firmei din Sibiu o taxa de mediere de 540 de lei. Si cum oferta promisa in Marea Britanie nu s-a concretizat, oamenii au cerut socoteala intermediarilor. Insa nu au primit niciun raspuns concret.
„Ni s-a bagat de vina ca nu am citit contractul cum trebuia. Dar cu toate, cand o persoana iti vorbeste, pui baza putin si pe cuvintele persoanei.”, a adaugat si Ionut Giurescu.
Ionut si Georgiana, doi tineri din Titu, judetul Dambovita, au avut si mai mult ghinion. S-au lasat convinsi de un alt mediator, gasit pe internet, sa mearga la munca in Spania, la cules de capsuni. Li s-a promis marea cu sarea. Cand au ajuns acolo, nu s-a adeverit nimic. De unde ar fi trebuit sa incaseze 30 de euro pe zi, s-au ales cu 39 de euro pe saptamana.
„Nu s-a muncit 5 zile pe saptamana, se munceau 7 zile si nu era salariul promis. Se muncea greu 6 ore, fara pauza, nu se permitea sa stea pe genunchi sau sprijiniti. La un km de noi erau romani in corturi de celofan, cu copii mici. Initial, am crezut ca sunt refugiati, dar i-am auzit vorbind romana. Feriti-va de camatarii astia care sunt pe internet,”, a spus Ionut Dumitru, unul dintre cei care au avut de patimit prin Spania.
Nici sotia lui nu a fost scutita de greutati: „Eram terminata de mijloc, sotul a muncit mai mult. Nu te lasa nici sa pui mana pe picior, nu sa vorbesti. Am avut o sticla de apa la noi ne-au luat-o si pe aia. Contract de munca ? Nimic n-am avut.”