A apucat sa-si tina copilul in brate o singura data, apoi a decedat! Moartea fulgeratoare a acestei tinere a socat o lume intreaga

Publicat: 03 iul. 2017, 12:55 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
A apucat sa-si tina copilul in brate o singura data, apoi a decedat! Moartea fulgeratoare a acestei tinere a socat o lume intreaga

O tanara din America a murit, dupa ce a adus-o pe lume pe fiica sa, Eilee Kate. Meg Johnson avea 31 de ani, iar pe parcursul sarcinii, aceasta nu a intamplat nicio problema. Sotul sau, Nathan, a marturisit ca atunci cand partenera lui a fost gravida, nu s-a simtit rau, ba chiar cu cateva ore inainte sa nasca au fost in vizita la niste prieteni.

In jurul orei 21.00, Meg a inceput sa aiba dureri crunte, iar doctorii i-au dat o veste dureroasa: nu mai puteau face absolut nimic pentru a  o salva. In urma cu cativa ani, tanara a suferit un transplant de cord, insa medicii au sustinut ca nu aceasta a fost cauza care a dus la moartea tinerei, potrivit Metro.co.uk.

Impresionati de moartea fulgeratoare a lui Meg, apropiatii au decis sa organizeze o strangere de fonduri, reusind astfel sa stranga pana in prezent aproape 300.000 de dolari. Banii ii vor fi de ajutor lui Nathan pentru a-si creste singur fetita, pe Eilee.

”Sarcina a fost una obisnuita, cum sunt toate sarcinile. Insa medicul le-a spus ca totul este in regula si ca nasterea va fi una cu probleme”,  a declarat un prieten apropiat celor doi.

Pe cand avea doar 23 de ani, Meg a suferit un transplant de inima. Imediat dupa operatie l-a cunoscut pe Nathan. In 2012, cei doi s-au casatorit si s-au mutat in Tennessee, America.

”Nathan ne-a spus ca este foarte bucuros si am stat impreuna cu el uitandu-ne ore in sir la Eille. Totul parea normal, iar familia s-a dus acasa pentru a se odihni. In aceste ore au inceput complicatiile,  insa doctorii nu au putut sa o salveze. In mai putin de o ora, Meg a murit”, a marturisit cel mai bun prieten al sotului lui Meg.

 

 

Publicat: 03 iul. 2017, 12:55 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×