Ce ceasuri poarta vedetele! Accesoriile de lux ies in evidenta de la o posta

Publicat: 02 iul. 2017, 14:02 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Ce ceasuri poarta vedetele! Accesoriile de lux ies in evidenta de la o posta

Odată cu această rubrică ce ne permite să fim mai atenți la vedetele din România, ne-am convins că Bianca Dragușanu are o colecție frumoasă de ceasuri. Dacă în numărul trecut am surprins-o pe blondină cu un Rolex DateJust, de data aceasta observăm un ceas Hublot Big Bang din aur roz și bezel cu diamante al carui pret de listă se ridică la 22.000 euro. Felicitări, Bianca!

Cristina Rus are gusturi rafinate, iar confirmarea vine odată cu alegerea ceasului pentru care a ales o ținută elegantă, dar și lejeră în același timp. Ceasul Rolex Pearlmaster, căci despre el este vorba, este o capodoperă, un ceas-bijuterie ce aduce un omagiu casei orologere Rolex. Dispunând de un design cu linii curbe, Pearlmaster este caracterizat prin cadrane unice și rafinate, bogate în diamante, safire sau rubine și disponibile numai în aur galben, alb sau Everose (introdus în 2005) de 18 carate realizat în propria turnătorie Rolex. Cel de la închetuia mâinii vedetei este din aur alb cu diamante și costă aproximativ 40.000 euro. Ceasul este disponibil și în magazinul Boutique Watches.

Fiul fostului premier Gabriel Oprea este un răsfățat și aici ne referim la sensul bun al cuvântului. Nu numai că stă la volanul celor mai sumpe mașini, dar și beneficiază de accesorii greu accesibile la o vârstă relativ…fragedă. In ciuda posturii ușor relaxate, Oprea Jr. se mândrește cu ceasul pe care îl poartă: un Audemars Piguet Royal Oak Skeleton din aur roz în valoare de aproximativ 80.000 euro. Componentele mecanismului se prezintă cu finisaje de cea mai bună calitate, având în vedere cadranul transparent al modelului Skeleton. Fiind un ceas apreciat, colecționarii trebuie să se înscrie pe o listă de așteptare pentru a intra în posesia acestuia.

Laurențiu  poartă un ceas Audemars Piguet Royal Oak Off Shore Barrichello. Modelul a fost lansat în 2006, într-o ediție limitată formată din trei metale diferite. Reghe poartă unul dintre cele 150 de exemplare din platină, cu un cost aproximativ de  120.000 euro. Chiar și astăzi acest model iconic este unul dintre cele mai râvnite ceasuri de către pasionații Audemars Piguet și colecționarii de ceasuri în general. Acest ceas, ce onorează pilotul de curse brazilian Rubens Barrichello este un exemplu perfect al designului de ultimă oră pe care Audemars Piguet l-a avut încă de la lansarea modelului Royal Oak în 1972.

Andreea Raicu a dat dovadă întotdeauna de bun gust în alegerea accesoriilor. Fiind adepta stilului clasic ce nu dă greș niciodată, Andreea a optat pentru un ceas în același stil: Rolex DateJust. Estetic, DateJust transpune epoci, păstrând în același timp codurile tradiționale recunoscute la nivel mondial. Creat în 1945, DateJust este primul cronometru automat rezistent la apă care afișează data pe cadran, de unde provine și numele său. Prețul acestuia este de aproximativ 6.000 euro. Modelul este disponibil în magazinul Boutique Watches.

Publicat: 02 iul. 2017, 14:02 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă