Mister in cazul mortii unei tinere de 21 de ani care s-a aruncat de la etaj! Cum au gasit-o politistii cand au ajuns la fata locului

Publicat: 02 iul. 2017, 21:24 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Mister in cazul mortii unei tinere de 21 de ani care s-a aruncat de la etaj! Cum au gasit-o politistii cand au ajuns la fata locului

Poliţiştii bihoreni au deschis o anchetă în cazul morţii unei tinere de 21 de ani, studentă la Facultatea de Medicină din Oradea, care sâmbătă s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din oraş. Presa locală scrie că tânăra, originară din Sălaj, fusese olimpică în liceu şi premiantă la numeroase concursuri judeţene.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Alina Dinu, a declarat că poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului Bihor, fac cercetări pentru a stabili împrejurările decesului unei tinere de 21 de ani, din judeţul Sălaj, studentă la Facultatea de Medicină din Oradea, scrie News.ro.

Ea a precizat că tânăra s-a aruncat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.30, de la etajul al patrulea al blocului în care locuia, într-un cartier din Oradea. Potrivit unor relatări, fata era îmbrăcată doar în lenjerie intimă. Un echipaj SMURD a fost chemat să o resusciteze, dar fără succes.

Trupul neînsufleţit al fetei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar cauza exactă a morţii va fi stabilită după necropsie.

Potrivit publicaţiei locale ebihoreanul.ro, tânăra fusese admisă în iulie 2015 la specializarea Medicină Dentară, iar de un an era studentă şi la Medicină Generală, colegii acesteia spunând despre ea că „părea o fată super OK, mereu zâmbitoare”. Conform sursei citate, tânăra fusese olimpică în liceu şi premiantă la numeroase concursuri judeţene din Sălaj şi naţionale, ziarele scriind despre reuşitele ei.

Publicat: 02 iul. 2017, 21:24 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×