Regizoarea Chris Simion-Mercurian a vorbit despre cancerul la san. A scos o carte despre lupta ei cu aceasta boala VIDEO

Vedeta a vorbit pentru ELLE despre aceasta boala grea si nemiloasa care curma vietile a mii de femei, anual, in Romania.

Regizoarea Chris Simion-Mercurian a vorbit despre cancerul la san. Aceasta a publicat o carte numita ‘Care dintre noi’ in care a relatat lupta ei cu boala. Chris Simion-Mercurian a fost diagnosticata cu cancer la san in 2017. A făcut chimioterapie, radioterapie si nu s-a lăsat niciodată doborâtă.

Cu toate ca a trecut prin clipe cumplite, nu a renuntat la munca. A fost modalitatea prin care a facut fata cu boala. Si-a continuat viata ca si cand nimic nu s-a intamplat, dar nu si-a neglijat sanatatea.

„Acest diagnostic mi-a reamintit ce este esențial. Contează atitudinea. Să treacă firesc, normal, să nu facă din acest diagnostic o maladie de parcă ne-am întoarce cu nu știu câți ani în urmă. Pentru mine a fost bizar, iar în jurul meu oamenii se comportau timid, stângaci.

Toate lumea știe că avem celule active și inactive și că la un moment dat se poate dezvolta o tumoare care poate deveni malignă. Tratamentul de citostatice te duce la zero. Trăiești cu vulnerabilitatea asta toată viața. Experiența m-a modificat din toate pounctrele de vedere.

Nu sunt o învingătoare, ci m-am confruntat cu o situație limită, iar cei din jurul meu m-au ajutat să trec peste, să fac față. Acest diagnostic nu m-a făcut decât să revin la ce eram. Nu știu cum aș fi trecut prin experiența asta fără credință. Mi-am dat întâlnire cu Dumnezeu în perioada asta, mai des decât până acum”, a povestit actrița pentru Elle.

Regizoarea Chris Simion-Mercurian a vorbit despre cancerul la san

Când știi că o încercare se apropie de sfârșit? De pildă, cea mai recentă prin care ai trecut tu este pe cale să devină acum o amintire?

Cred că te referi la cancerul de sân. Am primit vestea firesc, am luat-o exact cum a venit, fără melodramă, fără frică. Nu m-am revoltat, nu am întrebat: „de ce mie?”. Chiar mi s-a părut normal să trec prin asta. La cum a fost viața mea la un moment dat… m-am încadrat perfect în acest diagnostic. Să nu mai zic că a existat și un fel de „avertisment” cu ani în urmă, ca o premoniție. Dar m-am crezut Dumnezeu și am zis că pot să duc orice. Slavă Domnului că m-am oprit la timp și că nu s-a terminat altfel. Dumnezeu îți dă exact ce ai nevoie, trebuie doar să vezi asta. Pentru mine cancerul nu e o boală, e un dar. Într-un timp foarte scurt mi-a reamintit ce e important și ce nu, m-a ajutat să arunc la coș balastul și m-a convins să iert.

În afară de asta, l-am avut și îl am alături necondiționat pe soțul meu, Tiberiu, care a făcut împreună cu mine toți pașii acestei perioade. Și când nu ești singur… lupta e alta. Apoi, cei din jur care mi-au fost alături, de la mama, familie, la prieteni. Toată perioada tratamentului am simțit lumina rugăciunilor care erau pentru mine. M-am simțit iubită întruna. Și neîncetat l-am ținut de mână pe Dumnezeu. Am fost cât de activă am putut în acest an plin de încercări, am scris, am repetat, am scos trei spectacole, am trăit durerile ca pe șanse de depășire a limitelor fizice și psihologice, am găsit sensul în fiecare moment, am văzut cu umor multe din situațiile imposibile și nu am deznădăjduit. Dumnezeu mă iubește! E ca a doua naștere.

Ai înfruntat cu liniște inclusiv acest tip de momente, care ar fi zdruncinat, poate, credința altora. Pare a fi o vreme în care oamenii mizează, mai degrabă, pe întâmplare. În ce fel de logică crezi tu?

În logica inimii. Niciodată nu am lăsat rațiunea să mă conducă și bine am făcut. În inimă locuiește Dumnezeu. Ne definim în momentele-limită, nu în cele de rutină. Când e simplu și frumos, toți suntem buni și minunați. Sinceritatea mi-am câștigat-o fiind lașă, forța mi-am redobândit-o fiind slabă, fericirea de astăzi este rezultatul unei etape de încercări și suferință. Nu e corect să pui în cârca altuia nefericirea ta. Ceea ce trăim este rezultatul opțiunilor pe care le facem. Responsabilitatea este a noastră, nu a celuilalt. Dacă vrem un vinovat neapărat când nu ne convine ceva, să ne ducem să ne uitam în oglindă, nu să arătăm cu degetul spre celălalt. Frica este lipsă de iubire. Dezamăgirea este lipsă de generozitate.

 E un curaj, probabil, să spui asta, de vreme ce pare o idee generoasă aceea de a chestiona totul. Consideri că există lucruri care, până la urmă, e mai bine să rămână necercetate?

Limita ne-o stabilim singuri, nu există limită impusă. Fiecare duce cât poate sau cât vrea. Infinitul ne bate la ușă în fiecare secundă. Aripi avem, slavă Domnului. Depinde de noi la ce înălțime vrem să zburăm.

Sursa interviu: romanialibera.ro