Amalia Enache: „Iubesc mai mult ca oricând. Mă dau toată”

Amalia Enache este una dintre cele mai cunoscute și apreciate vedete ProTV. De curând viața ei s-a schimbat complet și asta pentru că a născut-o pe fetița ei, Alma. Cum a schimbat-o jobul de mămică, dar și cum este viața de jurnalist, aflați din interviul pe care ni l-a oferit în exclusivitate.

Amalia, de la televizor te știm o persoană serioasă. Spune-ne, te rog, cum ești tu atunci când nu ești la TV?
Responsabilă chiar sunt. Şi calmă. Şi înțeleg bine ştirile, de-asta cred ca am un aer atât de serios când le prezint. Dar eu sunt mai degrabă veselă, nu mai am demult chemare pentru trăiri complicate ori întunecate, prefer cele mai simple bucurii ale vieții. Am şi eu părțile mele mai alambicate, mi le cunosc bine, cu o nevoie cam mare de trăiri intense, cu o fugă de liniște prea mare ca nu cumva să apară plictisul. Și sunt foarte liberă, înțelegând prin asta independentă, foarte mult în mișcare, ceea ce poate părea nestatornicie. Am făcut „exerciții de stat locului” în ultimii ani și mi-au prins bine pentru această perioadă cu Alma. Am hotărât că părțile acelea alambicate, nebunești și secrete ale mele e bine să le arunc într-o debara. Mă ajută să le am pe undeva doar cât să nu judec nimic prea simplist.

Ești de atâția ani în echipă Pro TV. Spune-ne cum a început totul?
Lucram din studenție, de la 19 ani, la o televiziune locală din Timișoara. După 3 ani simțeam că făcusem tot ce era de făcut acolo, prezentam și editam principalul jurnal al zilei, astfel încât imediat după ce mi-am dat licență la jurnalism am trecut pe la Pro TV, în Bucureşti, să las un CV și o caseta cu reportajele mele. Directorul ştirilor de atunci m-a poftit la un interviu, după care mi-a spus „Vino de mâine!” Am fost o lună în probă şi am rămas. Asta se întâmpla într-un alt secol, când existau doar 3 televiziuni private, iar în redacția Ştirilor Pro TV eram doar vreo 15-20 de oameni. Primii 3 ani am fost reporter, apoi și prezentator al Știrilor Nopții. Au trecut 17 ani de atunci, iar eu am simplificat mult povestea, pentru că nu cred că oamenii de azi își mai amintesc cum erau vremurile atunci și lumea aceasta a jurnalismului, ca să înțeleagă că era o mare realizare pentru fata plecată dintr-un sat de munte din Hunedoara.

Nici nu am apucat să mă visez prezentatoare că s-a întâmplat

Ți-ai dorit dintotdeauna să faci asta?
Jurnalism, da, de cum am intrat la facultate, de la 18 ani şi am simțit că am ajuns exact unde mi se potrivea cel mai mult. Nu am apucat să mă visez prezentatoare pentru că am devenit foarte repede, la 19 ani, la finalul anului întâi de facultate, după un concurs la care am ajuns prin hazard. Am fost acolo din pură curiozitate, să vad cum arată o televiziune pentru că ştiam că televiziunea aceea căuta un băiat, de fapt. Mi s-a întâmplat devreme, aşadar, să mi se propună să fac asta înainte să apuc să am fantezii despre ce voi face când voi termina facultatea. Iar mai târziu, la Pro TV, nici nu-mi trecea prin gând că voi prezenta vreodată ştiri, sincer, mi se parea că e altă ligă, cu Esca, Berecleanu, și la concurență cu Mona Nicolici. Ele erau de la începuturi în lumina reflectoarelor şi au devenit rapid un fel de „icoane”, scuzați blasfemia! La 23 de ani eu eram extrem de fericită să fiu reporter în cea mai bună echipă de ştirişti din țară, aveam atâtea de învățat despre această meserie! Dar e bine ca alții m-au văzut mai mult decât visam eu.

Cum a fost drumul până aici?
Serios, constant, cu mult din timpul meu dat meseriei şi foarte frumos. Am învățat un meșteșug, al ştirilor, să le scriu și să le spun. Cea mai mare mândrie profesională e legată de reportajele mele. Eu mă bucur că am o meserie de bază. Apărutul la TV nu e o meserie în sine, din păcate nici întotdeauna un merit, a devenit tot mai mult un hazard.

Multe fețe își doresc să fie prezentatoare de știri. Ce sfat le dai?
Nu cred că mai e chiar la modă. Prezentatoare da, dar nu cred că fetele mai preferă azi ştirile, ci divertismentul, pentru strălucirea imediată. Piața e foarte largă azi, cu televiziuni de știri, dar și cu o generație care ştim bine meseria aceasta. Suntem greu de ajuns din urmă. E foarte greu azi sa mai devii un brand în sine prezentând ştiri, noi am avut norocul vremurilor. Când am pornit eu, toate eram foarte tinere și poate nedrept de vizibile, pentru că nu prea existau alte vedete în România și lumea se uita masiv la televizor. Azi poți fi vedetă cu un blog, un canal de youtube sau pur și simplu cu niște scandaluri. E altă lume, mai liberă, dar și mai împrăștiată în multe zări. Actrițele frumoase și talentate, ce să mai zic de cântărețe, sunt mai recent la nivelul de popularitate firesc. Eu am prins niște vremuri speciale, când ideea de vedetă abia se contura în România și a căzut pe cele care apăreau zi de zi la televizor. Dacă îşi doresc totuşi niște fete să facă această meserie, ar fi bine să fie cu adevărat interesate de politică, economie, social, să fie coerente și cu o mare capacitate de vorbire liberă. Să treacă informatiile prin creier, căci machiajul și dicția se rezolvă 🙂

Privind în urmă, dacă ai fi pusă să alegi, ți-ai alege să îmbrățișezi tot această meserie?
Categoric, da. Eu sunt ca peştele în apă în lumea aceasta și cu camera pornită în direct spre mine.

Nu demult ai devenit mămică. Spune-ne cum te-a schimbat această experiență?
Iubesc mai mult decât oricând, mă dau toată și sunt mai fericită decât oricând. Şi cred că s-a mai dus un strat de superficialitate, altfel inevitabil în lumea în care trăiesc.

Cum e Alma? Se trezește des noaptea sau e un copil liniștit?
Alma nu plânge niciodată noaptea, dar asta pentru că încă din perioada colicilor am descoperit o metodă prin care ea doarme bine: pe mine. Sunt mai bine de 5 luni de când doarme numai pe mine. Sună ciudat din afară, dar cine are copii știe că „whatever works” (n.r. orice merge) să doarmă şi copilul, și mama, e metoda cea mai bună. O alăptez aşa că trezirile mele sunt inevitabile, dar ea nu plânge.

Cum a fost prima întâlnire cu ea?
Ea s-a oprit din plâns când mi-au dat-o în brațe, eu am pupat-o de circa un milion de ori şi i-am spus adevărul, că e dragostea vieții mele. Eram atât de ușurată că totul e bine şi atât de fericită să o simt!