5 retete de post cu urzici. Postul nu a fost niciodata mai delicios

Publicat: 15 apr. 2019, 20:36 Autor: Simona Retete & Diete

Inca nu a trecut postul, asa ca sunt binevenite cateva retete care sa ne tine departe de tentatii.

Si pentru ca urzicile se gasesc din plin pe toate tarabele, profitati si preparati-le in diverse feluri, pentru ca sunt foarte gustoase si extrem de sanatoase.

De aceea va propunem mai multe retete, care cu siguranta vor fi pe placul tutror. Iar daca nu ati mai incercat urzici pana acum, acesta este momentul prielnic.

5 retete de post cu urzici

5 retete de post cu urzici

Urzici cu hrean

Ingrediente urzici cu hrean

  • 12 gramezi de urzici
  • hrean dupa gust
  • 4 catei de usturoi
  • ulei de masline
  • vegeta
  • 2 linguri faina
  • zeama de la urzici

Mod de preparare urzici cu hrean

  • Se spala bine urzicile in mai multe ape, insa trebuie luate cu mana din lighean, nu strecurate, ca sa ramana nisipul pe fund. Se pun in apa clocotita cu sare si se lasa pentru cateva clocote.
  • Dupa ce au fiert se strecoara de zeama si se toaca marunt, dupa care se amesteca cu faina.
  • Se calesc 2 catei de usturoi zdrobiti anterior dupa care se spun urzicile si putina din zeama in care au fiert, cat sa capete consistenta unui piure.
  • Se pune sare dupa gust, se stinge focul iar apoi se adauga restul cateilor de usturoi si hrean dupa gust.

Sursa: gustos.ro

Mancare de urzici cu mamaliga

Ingrediente urzici cu mamaliga

  • 1 kg urzici
  • 1 crenguta leustean
  • 1 catel usturoi
  • 1 ceapa
  • 1 lingura faina alba
  • malai

Mod de preparare urzici cu mamaliga

  • Se pun urzicile la fiert impreuna cu o crenguta de leustean si o ceapa taiata in doua. Dupa ce au fiert se scot din apa, se arunca ceapa iar zeama obtinuta se pune deoparte.
  • Se adauga peste urzici 3 linguri de faina de malai si o lingura faina de grau. Se freaca bine totul cu o lingura de lemn, pana se obtine o pasta.
  • Se taie marunt un catel de usturoi si leusteanul iar urzicile se subtiaza cu apa in care au fiert acestea. Se adauga usturoiul si leusteanul cu 5 minute inainte de a fi gata.
  • Se prepara mamaliga, dupa ce reteta doriti. Dupa aceea intr-o cratita se incalzeste putin ulei si se adauga compozitia subtiata de urzici. Se mai fierbe putin, pana cand malaiul e gata.

Sursa: culinar.ro

Urzici cu usturoi

Ingrediente urzici cu usturoi

  • 1 punga urzici
  • 1 ceapa
  • 6 catei de usturoi
  • 2 linguri faina
  • 500 ml apa in care au fiert urzicile
  • 3 linguri ulei
  • sare si piper

Mod de preparare urzici cu usturoi

  • Se curata urzicile, apoi se spala in cateva ape dupa care se pun la fiert. Se dau in clocot de doua-trei ori, apoi se scurg de apa si se toaca marunt.
  • Se toaca ceapa, se zdrobeste usturoiul si se calesc timp de cateva minute la foc mediu, in ulei. Se da focul mic in momentul in care incep sa se inmoaie, se adauga faina si se amesteca pana devine ca o pasta.
  • Se toarca apa in care au fiert urzicile si se amesteca bine. Dupa cateva minute in care stau la foc mediu, se adauga si urzicile. Se pune sare si piper dupa gust si se mai lasa la foc mediu pentru 10 minute.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Bors de urzici

Ingrediente bors de urzici

  • 15-20 de gramajoare de urzici
  • 1 legatura de ceapa verde
  • 1 ceapa veche
  • 2 morcovi mici
  • 1 pastarnac
  • 1 telina mica
  • 2 catei de usturoi
  • 2 cartofi sau o canita de orez
  • 1 litru de bors de putina
  • 1 ou
  • leustean proaspat
  • cateva linguri de ulei
  • sare si piper

Mod de preparare bors de urzici

  • Se taie marunt ceapa veche, morcovul, pastarnacul si telina si se pun la calit intr-o oala cu capac, cu ulei si putina sare. Se lasa sa se inabuse, se adauga ceapa verde, doua-trei cani de apa, orezul sau cartofii taiati si se lasa la fiert.
  • Se spala urzicile, se taie in bucati mari, se calesc cu putin ulei, dupa care se adauga usturoiul taiat marunt. Se lasa urzicile pana isi lasa propriul suc, dupa care se adauga sare si piper dupa gust.
  • Dupa ce legumele au fiert, se rastoarna urzicile in oala si se lasa totul sa dea in fiert. Se adauga dupa borsul cu putina sare, iar la final leusteanul taiat fin.
  • Se drege borsul cu un ou batut bine si cateva linguri de smantana.

Sursa: inbucovina.ro

Piure de urzici

Ingrdiente piure de urzici

  • un castron de 2l plin cu urzici
  • 1 ceapa mare
  • 3-4 linguri ulei
  • 2-3 lingurite usturoi zdrobit
  • 1-2 linguri rase faina
  • sare

Mod de preparare piure de urzici

  • Se curata urzicile si se spala bine. Intr-o cratita se pune apa la fiert cu un varf de sare, iar cand incepe sa fiarba se adauga o ceapa intreaga, dar curatata, si urzicile.
  • Se fierb timp de 30-35 de minute, dupa care se adauga ceapa, iar urzicile se scurg bine de apa, insa aceasta nu se arunca, ne va trebui mai tarziu.
  • Se zdrobesc urzicile cu ajutorul unei linguri de lemn si se calesc timp de 3-4 minute in ulei incins. Se adauga faina amestecata cu cateva linguri din apa in care au fiert urzicile si se lasa pe foc pana fierbe faina.
  • Dupa ce s-a oprit focul se adauga 2-3 lingurite de usturoi zdrobit.

Sursa: gustos.ro

Pofta buna!

Publicat: 15 apr. 2019, 20:36 Autor: Simona Retete & Diete
Pe aceeași temă