11.11.2020. Schimbările radicale care se pot face doar astăzi, explicate de Mihai Voropchievici

Publicat: 11 nov. 2020, 15:33 Autor: Elena Life
11.11.2020.  Schimbările radicale care se pot face doar astăzi, explicate de Mihai Voropchievici

Data de 11 noiembrie are o semnificație aparte din punct de vedere numerologic. 11 este asociat cu iluminarea spirituală, este numărul care din punct de vedere numerologic înseamnă idealism, viziune, ruperea barierelor, avangardism, transformare. În această zi oamenii își pot schimba viețile în bine.

Numerologul Mihai Voropchievici a arătat la Antena 3 semnificația lui 11 în numerologie.

11 este numărul revelațiilor, prin excelență, primul număr „maestru”. Reprezintă începutul cunoașterii lui Dumnezeu și al conștiinței spirituale. Aduce cu sine vibrații psihice foarte profunde și pentru că are o prezență egală de elemente feminine și masculine, acest lucru oferă o dovadă, dar și o provocare.

Numărul 11 este asociat cu deschiderea mentală, cu intuiția, cu idealismul și cu viziunile mistice. Cu valoarea negativă, simbolizează trădarea și prezența inamicilor secreți. Vechii evrei îl considerau numărul lui Lillith, Luna Negră, forța feminină șerpuitoare, cea care a împins-o pe Eva spre nesupunere în grădina Raiului, relatează antena3.ro.

În numerologie, 11 domină inteligența omului și o guvernează. Dacă este bine gestionat, duce la succes și la cucerirea maselor. În caz contrar, chiar și o neatenție sau o mică eroare poate duce la o cădere în neașteptat.

Cum realizează Mihai Voropchievici horoscopul runelor

Din punctul de vedere al astrologilor sau al numerologilor, runa înseamnă, de fapt, un simbol care are anumite puteri magice. Atunci când se iau în considerare toate runele, se poate crea un întreg sistem, care oferă informații prețioase legate de viață.

Mihai Voropchievici este unul dintre cei mai cunoscuți astrologi și numerologi din România. Acestea se folosește și de rune, pentru a realiza horoscopul fiecărei zodii. Cu ajutorul acestor simboluri, Mihai Voropchievici reușește să descifreze anumite situații și să obțină răspunsuri la mai multe întrebări.

Considerate drept ”alfabetul zeilor”, aceste pietre mistice au anumite puteri care pot transmite mesaje de la zei. În plus, se pot folosi ca amulete, pentru a oferi protecție împotriva lucrurilor rele.

Chiar dacă horoscopul runelor nu oferă neapărat o rezolvare totală a problemelor, totuși poate servi ca indiciu, de care o persoană se poate folosi pentru a lua decizia corectă.

Mihai Voropchievici realizează atât horoscopul runelor pentru fiecare săptămână, cât și pentru fiecare lună în parte. De exemplu, pentru luna mai, pietrele mistice i-au arătat numerologului că cele mai multe zodii vor avea parte de liniște sufletească și de multe bucurii.

Sursa foto: Arhivă Ciao

Publicat: 11 nov. 2020, 15:33 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă