Zacuscă de vinete. 5 rețete de zacuscă de vinete delicioasă

24 09. 2019, 17:24
Zacuscă de vinete cu ciuperci, una dintre cele mai apreciate preparate tradiționale românești

 

Zacuscă de vinete cu ciuperci, una dintre cele mai apreciate preparate tradiționale românești

Chiar dacă poți găsi o mulțime de sortimente de zacuscă de vinete în magazine, cu siguranță zacusca făcută în casă este preferata multor români, fiind un preparat tradițional ce ne amintește de copilărie.

Rețetă de zacuscă de vinete cu ciuperci

Zacusca de ciuperci și vinete este una dintre cele mai populare rețete de aperitive, savurată mai ales în perioadele de post.

Ingrediente:

  • 2 kg vinete
  • 1 kg ciuperci champignon
  • 1 kg ceapă
  • 1 kg ardei capia
  • 300 ml ulei
  • pastă de roşii sau bulion – 200 ml
  • o lingură piper boabe
  • 3-4 foi dafin
  • sare

Mod de preparare:

Se coc vinetele și ardeii capia pe o tablă încinsă sau la cuptor.  Legumele se curăță şi se lasă să se scurgă. Apoi, se curăță ceapa şi se taie, după care se pune la călit în uleiul încins, până capătă o culoare aurie.

Vinetele se toacă, ardeii se taie cubuleţe şi ciupercile se taie feliuţe subţiri. Apoi acestea se adaugă peste ceapa călită, se pune pasta de roșii și se condimentează cu sare, piper și foi de dafin după gust. Toată compoziția se lasă la fiert la foc mic timp de două ore. Zacusca se amestecă din când în când, ca să nu se lipească de fundul vasului. La final, se pune în borcanele sterilizate în prealabil.

Rețetă de zacuscă de vinete cu ardei

Zacusca de vinete cu ardei este una dintre cele mai populare retete

Ingrediente:

  • 3 kg vinete
  •  1 kg ardei capia
  •  2 kg gogosari
  •  1 kg ceapă
  •  400 ml ulei
  •  1 litru suc de rosii
  •  1 linguriță de zahăr
  •  1 lingurița boabe de piper
  •  2-3  foi dafin
  •  sare

Mod de preparare:

Se pun la copt vinetele, ardeii si gogoșarii. Se curaţa apoi de pieliţa arsa, de seminţe si filamente si vinetele se lasa la scurs. Apoi, toate se toaca la cuţit. Se pune ceapă tocată mărunt la călit, în ulei. După ce s-a înmuiat puțin, se adaugă legumele coapte și tăiate. Se adaugă sucul de roșii, foile de dafin și piperul. Se lasă la fiert în jur de 50 de minute până scade bine și, în acest moment, se potrivește de sare și se adaugă zahărul.  Se pune fierbinte în borcane, se așază capacele și se întorc cu gură în jos, lăsându-le să se răcească .

Rețetă de zacuscă de vinete cu morcovi

Zacusca cu vinete și morcov este o variantă specială și foarte gustoasă, mai ales datorită dulceții dată de morcov

Ingrediente:

  • 3 kg vinete
  • 3 kg gogoșari
  • 1 kg ceapă
  • 1 kg morcov
  • 800 ml bulion
  • 600 ml ulei
  • sare
  • piper
  • foi de dafin

Mod de preparare:

Se spală toate legumele și se curăță, morcovii se fierb de jumătate în apă cu sare apoi se toacă în robot sau mașină de tocat, vinețele se coc și se lasă la scurs apoi se toacă.
Într-o oală se pune 500 ml ulei și ceapă tocată, în altă restul de ulei și gogoșarii și se lasă să se calească. Se răstoarnă apoi o compoziție peste cealaltă, se adaugă bulionul, morcovii și vinetele și se lasă să fiarbă 2 ore la foc mic. Zacusca se condimentează după gust, se pun foi de dafin apoi se toarnă în borcane sterilizate.

Rețeta de zacuscă de vinete cu morcovi

Încearcă și: Reteta zacusca de peste. Este cea mai gustoasa

Rețetă de zacuscă de vinete cu ardei copți

Ingrediente:

  • 3 kg vinete
  • 1 kg ceapă
  • 2 kg ardei copți, (capia și gogoșari)
  • 450 g bulion sau pastă de roșii
  • 0,500 gr morcov
  • sare după gust
  • piper
  • cimbru
  • 2-3 foi de dafin
  • 500 ml ulei

Mod de preparare:

Punem vinetele la copt pe aragaz sau în cuptor. Între timp, curățăm ceapa și o tocam curățăm morcovii și îi dăm pe răzătoare. Ardeii îi coacem, îi curățăm și îi lăsăm la scurs, apoi îi tocăm mărunt și pe ei.

Punem uleiul la încins și călim ceapa până își schimbă culoarea. Adăugăm morcovii și îi călim și pe aceștia, amestecându-i cu ceapa. Tocăm mărunt vinetele scurse bine și le adăugăm peste ingredientele de pe foc. Amestecăm bine

Apoi, adăugăm ardei copți, presărăm condimente și sare, adăugăm și foile de dafin și omogenizăm bine totul.

Lăsăm zacusca de vinete și ardei copți  pe foc aproximativ 40 de minute, după care adăugăm pasta de roșii, potrivim de sare și condimente și dăm vasul la cuptor pentru 20-30 de minute, timp în care uleiul se va ridica la suprafață. Stingem focul, umplem borcanele, sterilizate în prealabil, cu zacuscă fierbinte.

Rețetă de zacuscă de vinete necoapte

Ingrediente:

  • 1 kilogram de ceapă
  • 7 vinete
  • 8 ardei grași sau gogoşari
  • 1 litru de suc de roșii
  • 300 ml de ulei
  • 5-6 foi dafin
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Se pune ceapa tocată morunt la călit în ulei. Tăiem ardeii felii şi-i adăugăm peste ceapă. Curăţăm vinetele de coajă, le tăiem felii şi le punem peste ardei când aceştia se înmoaie. Lăsăm şi vinetele să se înmoaie apoi trecem totul prin maşina de tocat carne sau prin blender. Punem amestecul rezultat înapoi in cratita adăugam sucul de roşii şi lăsăm să fiarbă până se ridică ulei deasupra. Când este gata, punem zacusca în borcane.

Poftă bună!