
Trăim vremuri în care o zi întreagă nu ne ajunge să facem tot ceea ce ne-am propus, de aceea se întâmplă des să-i neglijăm pe cei dragi. Xonia ține foarte mult la familia ei, motiv pentru care primul gând atunci când se trezește dimineața se îndreaptă spre ei.
“Când mă trezesc verific telefonul să văd dacă mi-au scris mama mea sau fratele meu”, ne-a spus ea.
Citeste si: „Xonia ’’Atâta timp cât te iubești, transmiți ce simți”

“Nu sunt o persoană matinală, dar dacă trebuie să mă trezesc, îmi pun ceasul și am rezolvat problema. Ca orice artist, eu sunt mai mult seara creativă și din motivul acesta orele mele de somn sunt altfel decât ale unui om obișnuit”, ne-a povestit ea.
Citeste si: „Xonia: ‘’Când îmi voi întemeia o familie iau în calcul mutatul în Australia”

“Nu sunt o mare fană a rețelelor de social media, însă înțeleg cât de important e pentru mine și cum s-a schimbat lumea. Folosesc Facebook suficient cât să îmi susțin imaginea și să păstrez legătura cu cei care mă urmăresc. Nu sunt obsedată cu rețelele de socializare, dar recunosc faptul că folosesc Instagram cel mai mult”, ne-a spus ea.
Xonia a devenit cunoscută după ce a lansat piesa “My beautiful one” în 2011. Cântăreața este aproape neschimbată de atunci de când era copil. Părul blond lung a rămas la fel de frumos ca acum.
Citeste si: „Xonia și iubitul ei s-au distrat până în zori, la Loft”