Vremea schimbă foaia! Ce se va întâmpla până la finalul lunii februarie

Publicat: 13 feb. 2020, 10:34 Autor: Elena News
Vremea schimbă foaia! Ce se va întâmpla până la finalul lunii februarie

Vremea va fi caldă pentru această dată, mai ales în jumătatea de sud a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar mai accentuate ziua la munte, unde pe arii restrânse va mai ninge slab, precum și în nordul, centrul și estul țării, unde izolat și trecător vor fi precipitații mixte. 

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi caldă pentru această dată, mai ales în jumătatea de sud a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar mai accentuate ziua la munte, unde pe arii restrânse va mai ninge slab, precum și în nordul, centrul și estul țării, unde izolat și trecător vor fi precipitații mixte.

Noaptea, înnorările se vor accentua în regiunile intracarpatice, dar numai în vest și nord-vest, spre dimineață, vor fi precipitații, predominant ploi. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi în zona înaltă de munte.

Cum va fi vremea până pe 9 martie

Săptămâna 10.02.2020 – 17.02.2020 

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul, sud-vestul și extremitatea vestică a teritoriului.

Regimul pluviometric va fi excedentar, local, în regiunile intracarpatice, dar mai ales în extremitatea nordică a țării. În restul teritoriului cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare.

Săptămâna 17.02.2020 – 24.02.2020 

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general deficitare în jumătatea sudică a țării și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Săptămâna 24.02.2020 – 02.03.2020 

Temperaturile medii ale aerului se vor situa peste cele specifice acestui interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice și vestice și apropiat de cel normal pentru această perioadă în rest.

Săptămâna 02.03.2020 – 09.03.2020 

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în jumătatea nordică a țării și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Publicat: 13 feb. 2020, 10:34 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă