Vladimir Tătaru este stylist acreditat, absolvent al Institutului de Modă Marangoni din Milano, un tânăr de 22 de ani perfect conștient de calitățile pe care le are, dispus să le pună în slujba publicului, în fața căruia și-a dorit dintotdeauna să fie.
Vladimir, pe de altă parte, a fost dintotdeauna pasionat de artă, iar copilăria trăită la bunici, în Ploiești, l-a ajutat din plin să-și consolideze o bază în această direcție.
„Nu am fost genul de copil care să mănânc șnițel și cartofi prăjiți. Viața mea este o poveste continuă, trăiesc într-o reverie fără sfârșit și mă bucur că este așa!”, povestește tânărul stylist.
Primii 5 ani, i-a trăit la Ploiești, secondat de o bunică inspirată care a simțit puterea artistică pe care o are micuțul ei nepot și l-a încurajat să-și creioneze un drum în această zonă.
„Am avut bunici extrem de sănătoși, iar asta i-a ajutat să mă crească, motiv pentru care primii 4-5 ani din viață mea i-am petrecut cu ei, în Ploiești. Perioada care a fost extrem de benefică, care a constituit cumva cei 7 ani de acasă, pentru că eu nu pot să compar, vreodată, să fii crescut de o bunică iubitoare și de un bunic grijuliu și atent, cu o creștere a părinților foarte ocupați, din cauză că sunt, mai mereu, într-o agitație și înțeleg. Așadar, nu este niciun reproș din punctul ăsta de vedere. Tot în perioada aceea, a copilăriei mele, am luat contact cu tot ceea ce înseamnă artă. Singur am fost atras de pictură, dans sportiv, muzică, iar bunica a fost cea care m-a susținut. Obișnuia să-mi spună că eu sunt soarele și ea mă va face să strălucesc.”, își continuă Vladimir, povestea.
A trecut, pe rând, prin cursuri de karate, desen, chitară, pian, bass, tobe și dans sportiv, pe care, însă, le-a abandonat la vârsta de 14 ani pentru că îi consuma foarte mult timp în detrimentul școlii.
„La vârsta de 14 ani, mama mea a decis că nu voi mai face dans sportiv, pentru că nu dădeam randament la școală. A fost o alegere pe care a trebuit să o iau, asumat. Făceam antrenamente foarte târziu, seara, și nu puteam să mă trezesc, iar la școală nu eram atent și începusem să dau greș. Nu a fost neapărat o decizie negativă, pentru că această pauză de la dans m-a ajutat să intru puternic în zona de muzică, unde am fost susținut de profesoară mea de muzică din liceu. Trebuie să recunosc că liceul este perioada din viața mea pe care mi-o amintesc cu cel mai mare drag.!”, povestește stylistul în continuare.
În liceu, a cunoscut-o pe iubita lui, domnișoara care îi este aproape de 6 ani și care, de asemenea, știe cum să-i hrănească această creativitate extremă.
„În perioada liceului am avut cumva ocazia de a mă descoperi și de a începe cumva să mă definitivez din punct de vedere al caracterului și atitudinii. Acolo am cunoscut-o și pe actuală mea iubită, cu care sunt împreună de șase ani. Adevărata cotitură, însă, a avut loc în anul 2020, atunci când am plecat în Italia, unde am studiat la Institutul Marangoni din Milano.
„În facultate, totul a fost foarte bipolar, să zic așa. Am avut experiențe foarte frumoase, dar și experiențe super negative, care m-au dărâmat puțîn. La un moment dat, am vrut să-mi regandesc, cumva, tot traseul vieții, însă am înțeles, apoi, că toate experiențele negative pe care le-am avut m-au ajutat și acum le mulțumesc că au existat. Fără ele nu aș fi fost cel de astăzi, nu aș fi gândit cum o fac în prezent. Pot să spun doar atât: industria asta a modei este extrem de toxică și te întărește foarte tare, atunci când afli și vezi realitatea.”, se confesează Vladimir Tătaru.
Vladimir Tătaru, astăzi la 22 de ani, stylist acreditat, face modă de la 16 ani și știe foarte clar că acest domeniu îl va aduce acolo unde și-a dorit dintotdeauna:
„Dintotdeauna, mi-am dorit să fiu în față și să fiu cunoscut de oamenii din întreaga lume!”, conchide artistul.