Violonistul Nicolae Botgros este în doliu! O persoană apropiată s-a stins din viață
Violonistul Nicolae Botgros este în doliu acum, după ce o persoană apropiată s-a stins din viață. Este vorba despre fostul primar al satului său natal. Bărbatul era infectat cu noul coronavirus.
Artistul a scris pe rețelele de socializare un mesaj, după ce a aflat de moartea fostului primar, Lucian Tabac. Bărbatul avea doar 40 de ani și a fost răpus de noul coronavirus.
”Numai 40 de ani a trăit Lucian Tabac, fostul primar al satului meu Badicu -Moldovenesc și a plecat în ceruri în câteva zile. Covid. Am fost onorat când mi-a înmânat diploma de Cetățean de Onoare a satului meu natal. Gimnaziul îmi poarta numele meu, fiecare om din sat se simțea onorat și protejat, a fost și vă rămâne în sufletele noastre OM cu litera mare. Condoleanțe rudelor, copiilor, părinților, sătenilor și celor apropiați. Dumnezeu să-l ierte…”, a scris Nicolae Botgros pe Facebook, arată BZI.ro.
Violonistul Nicolae Botgros s-a vindecat de noul coronavirus
Violonistul Nicolae Botgros a fost externat acasă, după ce ultima lună a petrecut-o pe patul de spital. Artistul s-a luptat cu noul coronavirus. Artistul Nicolae Botgros a spus pentru Antena 3 cum se simte, după ce a fost externat din spital, acolo unde a stat internat în stare gravă, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Violonistul a povestit prin ce a trecut în ultima lună. Acesta este dependent de masca de oxigen după ce plămânii i-au fost afectaţi în proporţie de 70%.
„Mi s-a propus intubarea, dar nicidecum nu am dorit. Am spus că mai bine mor pe masă aici sau mă duceţi acasă să mor lângă familie, dar nu accept să fiu intubat. Şi la mine erau nişte dubii în prima fază, să spun aşa, cu privire la coronavirus. Dar ce am văzut şi mai ales simţit acuma… vreau să spun toată durerea sufletului meu, ca să înţeleagă toată lumea că această boală e foarte necruţătoare.
Plămânii mei au fost afectaţi aproape 80%, nu ştiu dacă cineva mai are scăpare de la aşa ceva. Eu m-am născut în sânul lui Dumnezeu şi îi mulţumesc încă o dată că prin puterea oamenilor care s-au rugat am ajuns astăzi acasă”, a declarat Nicolae Botgros.
Sursă foto: captură video Youtube