Răzvan Stoica, Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius Orchestra sunt pregătiți pentru o seară unică, un concert de neuitat la poalele Palatului Cantacuzino de la Florești. Kamerata Stradivarius, fondată în 2013 în Țările de Jos, și care reunește 14 instrumentiști de excepție, alături de cei doi artiști români, vor interpreta Anotimpurile de Antonio Vivaldi și Anotimpurile la Buenos Aires ale lui Astor Piazzolla. Cu o tehnică fenomenală și un ascuțit simț al frazării, Răzvan Stoica este unul dintre cei mai importanți violoniști români ai momentului. Abilitățile virtuoze ale instrumentistului care impresionează în cele mai dificile partituri ale literaturii pentru vioară din toate timpurile l-au transformat într-unul dintre cei mai iubiți muzicieni români în afară granițelor țării
România este frumoasă, încă prea puțin descoperită și are un potențial uriaș de dezvoltare. Mă refer atât la peisajele și eclectismul urban, cât și la cel cultural, pe care îl descopăr de fiecare dată mai deschis către experiențe noi, către manifestări din cele mai diverse, interesante; un peisaj cultural aflat în continuă creștere și cu o capacitate uriașă de a se dezvolta și de a aprecia actele artistice de calitate din ce în ce mai înaltă.
Desigur că există; poporul român, țara noastră este „altfel” (după cum foarte bine consemna istoricul Lucian Boia). Publicul din România este entuziast, cu siguranță mai puțin blazat și, aș îndrăzni să spun, sincer în răspunsul dat artiștilor cu care se întâlnește la concerte, recitaluri, sau chiar pe stradă. Aici, manifestările culturale încă se bucură de o curiozitate pe care în alte țări (cu tradiție culturală mult superioară nouă) nu o mai întâlnesc atât de des și care vine din, probabil, obișnuința de a asista la astfel de evenimente de înaltă calitate artistică.
La Domeniul Cantacuzino ne-am propus să creem exact o astfel de seară! Propunem, pentru prima seară a lunii iulie, 8 anotimpuri: de la barocul lui Vivaldi până la senzualul tango argentinian al lui Piazzolla, prin care vom construi un fel de puzzle pe care vă invităm să îl completăm împreună la un pahar de șampanie, în peisajul legendarului Domeniu Cantacuzino. De la 20.30 începem un concert extraordinar, într-o locație plină de istorie.
Vioara Stradivarius este un instrument valoros prin calitatea lemnului și a tehnicii impecabile de construcție, un instrument foarte vechi – cel pe care cânt eu este fabricat în 1729. Este și o vioară foarte pretențioasă însă; precum un cal nărăvaș care trebuie strunit, are nevoie de atenție sporită, dragoste și grijă, însă răspunsul ei va fi pe măsură! Personal, cred că cea mai mare „minune” pe care o face acest instrument este să răspundă și să își modifice sunetul după sufletul celui care o mînuie.
Cu această ocazie sărbătorim și zece ani de la primul concert pe care l-am susținut cu orchestra Kamerata Stradivarius, așa că da, sper că acest concert să devină un nou prilej de sărbătorire, de întâlnire cu muzică bună și o bună ocazie pentru că colecționarii de experiențe să adune amintiri de neuitat de la Domeniul Cantacuzino.