VIDEO. Adela Popescu, amintiri din perioada în care juca în telenovele. De ce a renunțat vedeta la rolurile care au făcut-o celebră

Publicat: 19 feb. 2021, 11:44 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Adela Popescu a fost una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele din România. Deși la începuturile sale a primit câteva roluri secundare, în momentul în care a apărut alături de Dan Bordeianu în ”Numai Iubirea”, succesul celor doi a venit extrem de rapid. Frumoasa prezentatoare TV a dezvăluit motivul pentru care s-a retras de pe platourile de filmare.

La vârsta de 16 ani, Adela Popescu a participat pentru prima oară la un casting, pe care l-a trecut, şi aşa a jucat în primul ei serial, care s-a numit „În familie”.

Doi ani mai târziu, celebra blondină a jucat în „Numai iubirea”, telenovela-fenomen, prima care s-a făcut vreodată în România. La început personajul ei a fost unul secundar, însă, datorită succesului pe care l-a avut împreună cu Dan Bordeianu, producătorii au decis să îi transforme în personaje principale.

Cei doi au avut de filmat la un moment dat o scenă pasională, iar la acea vreme, Adela Popescu povestea că este încă virgină și că nu a avut niciun iubit.

De ce a renunțat vedeta la rolurile care au făcut-o celebră

Pe lângă telenovela ”Numai Iubirea”, Adela Popescu a jucat și în alte producții de succes. Deși oamenii o iubeau foarte mult și era extrem de apreciată, actrița a renunțat la cariera sa. În cadrul unui interviu mai vechi, aceasta a explicat motivele care au condus-o să ia această decizie.

”Munceam foarte, foarte mult și personajele astea pe care le interpretam eu, când ești protagonist, în general ești încercat de viață și ai tot felul de drame. Toate vin spre tine, dar tu până la urmă reușești să ajungi unde trebuie. Și am trecut prin diferite personaje cărora le murise părinții, copiii, erau înșelați, etc și eu nu filmam 3 luni.

Filmam un an un serial, o pauză de o lună, după care alt serial. Asta s-a întâmplat 11-12 ani. În momentul în care creierul tău primește doar imagini groaznice zice: ”Bă, e nasol ce trăiești tu!”. El nu mai face diferența”a declarat Adela Popescu.

”Din cauza asta am avut anixeități destul de urâte. Au fost luni în care nu puteam să dorm deloc, mi-e era frică să închid ochii sau îmi era frică de întuneric. Mi-era frică de mulțime. Nu puteam să fac duș și să fie ușa închisă.

Adică a fost rău. După care m-am liniștit pur și simplu. La mine totul avea legătură cu oboseala cronică. Nu puteam să mă odihnesc.”a mai adăugat frumoasa prezentatoare TV.

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 19 feb. 2021, 11:44 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă