Vezi filmul revoluției, în fiecare zi, din 14 până în 26 decembrie, la Aleph News

Publicat: 11 Dec. 2020, 12:55 News
Vezi filmul revoluției, în fiecare zi, din 14 până în 26 decembrie, la Aleph News

 

  • Ce preț a avut libertatea de care te bucuri astăzi și cine l-a plătit?
  • Care sunt întrebările rămase fără răspuns ale revoluției din decembrie 1989?
  • „În căutarea revoluției pierdute” îți arată, prin imagini și mărturii ale participanților direcți, cum ne-am câștigat libertatea

Începând cu 14 decembrie, căutăm împreună răspunsuri la întrebările revoluției. În fiecare zi până pe 26 decembrie, Aleph News difuzează episoadele filmului „În căutarea revoluției pierdute”.

Dacă simți că ești liber și că poți face orice alegi să faci, află că nu întotdeauna a fost așa. În timpul regimului comunist, sub dictatura lui Ceaușescu, românilor le erau încălcate drepturi elementare.

Libertatea ta a avut un preț. L-au plătit oameni ca tine, în 1989. Ei au ieșit pe străzi pentru a striga „Jos Ceaușescu!” și apoi pentru a apăra revoluția de oricine ar fi vrut să-l readucă pe dictator la putere. Toți – și mulți alții ca ei – au iubit un singur lucru mai mult decât viața: libertatea.

Pentru o bună înțelegere a revoluției din decembrie 1989, ai face bine să te familiarizezi cu contextul politic și social în care se găsea atunci România. A fost Ceaușescu un patriot genial sau un dictator scăpat de sub control? Cine voia să scape de el, din afara țării și din interior? Cine a început revoluția? Cine a tras în manifestanți și cine a coordonat represiunea?

Am refăcut filmul evenimentelor în ordine cronologică. Filmul îți arată, prin cele mai puternice imagini și prin mărturiile participanților direcți, cum s-a aprins revolta timișorenilor, cum a cuprins toată Transilvania și cum s-a ridicat Bucureștiul împotriva lui Ceaușescu și a comunismului.

 

 

Publicat: 11 Dec. 2020, 12:55 News
Pe aceeași temă