O veste nu tocmai îmbucurătoare pentru țara noastră. Potrivit cifrelor, România este al doilea stat din Uniunea Europeană care se află în topul îmbolnăvirilor din cauza noul coronavirus.
Primul teritoriu din Uniunea Europeană care se află în topul îmbolnăvirilor din cauza Covid-19 este chiar Luxemburg. Potrivit Centrului European de Control al Bolilor, statistica s-a făcut pentru ultimele două săptămâni.
Pentru românii care sunt nevoiți să plece în Austria sau în vacanță, trebuie să prezinte un test negativ, test care a fost făcut de maximum 72 de ore. De asemenea, Grecia a extins măsura pentru cei care vin cu avionul, iar românii nu mai sunt primiți în Cipru. Reprezentanții din Austria au redus termenul de valabilitate în cazul testului pentru SARS-CoV-2 de la patru zile la trei, arată Stirileprotv.ro.
Totodată, turiștii care vin în Grecia cu avionul trebuie să își facă testele medicale, începând cu 28 iulie. Dacă plecăm în Belgia, Olanda, Italia, Estonia, Letonia, Norvegia, Marea Britanie și Irlanda, atunci trebuie să intrăm în izolare pentru 14 zile.
„Paciențîi care și-au făcut testul vineri pot să între astăzi, încă, în Austria, dar cei care au primit rezultatele joi nu mai pot intra. Am fost nevoit să amân câteva programări pentru câteva persoane care trebuie să repete testele, pentru că nu se mai încadrează în cele 72 de ore”, povestește un român care este stabilit la Viena.
Bilanț îngrijorător: 1120 infectări noi la 15.098 teste și 22 de morți au fost raportate în ultimele 24 de ore, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, duminică. 351 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.
Până ieri, pe teritoriul României au fost confirmate 44.798 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. 1.120 de cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 15.000 de teste. 25.643 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.572 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.