Valentin Uzun & Tharmis lansează „Infinit eu te iubesc”, o piesă care cântă iubirea în toate formele ei!

Publicat: 13 feb. 2023, 17:50 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Valentin Uzun & Tharmis lansează „Infinit eu te iubesc”, o piesă care cântă iubirea în toate formele ei!

Valentin Uzun și Orchestra Tharmis invită publicul să intre în ritmul piesei „Infinit eu te iubesc”, o melodie de dragoste care cântă dragostea pentru femeia iubită, dar și pentru familie. Piesa este completată de un videoclip pe măsura conceptului întregului proiect muzical, un videoclip de conținut, regizat de Igor Sinița, în care eleganța sentimentului pur, iubirea, este perfect transmis.

Muzica este semnată de Valentin Uzun, iar de text s-au ocupat Valentin Uzun și Veronica Rusu Bucico.

Orchestra Tharmis a fost întemeiată în decembrie 2007, la Chișinău, de către Valentin Uzun. Tharmis este denumirea veche a orașului Alba Iulia de pe timpul dacilor. La început formația era compusă din 3 membri. Astăzi, însă, din componența trupei fac parte și Ion Proca (Saxofon & Fluier), Sergiu Ciobanu (clape), Oleg Leshtaev (drums), Ruslan Ciotu (percuție), Serghei Vatavu (Chitară Electrică), Iulian Munteanu (bass), Ruslan Lavric (trompetă), Nicolae Bologa (acordeon), Gabriel Frecautanu (clarinet), Veaceslav Veste (bariton), Artiom Gradinar (trombon), Dumitru Tapalaga (tuba).
În această componență, de 16 artiști, Orchestra Tharmis devine prima formație muzicală din Republica Moldova care aduce stilul balcanic de gen Emir Kusturica și Goran Bregovic pe piața autohtonă.

În primăvara anului 2014, orchestra lansează primul album “Urare de Bine”, în care apare și renumita sârbă, „Sârba lui Valiuku”, compusă de Valentin Uzun și orchestrată de trupa Tharmis, care devine extrem de cunoscută și în Romania.

În 2015, se organizează primul concert la Palatul Național din Chișinău, “Primăvara Wine & Play”, care se bucură de un succes formidabil, toate biletele au fost vândute în timp record. În luna mai, urmează concertul “Hora Party”, care reușește, din nou, să umple toată capacitatea sălii.

Publicat: 13 feb. 2023, 17:50 Autor: ileana.ghinea Arhiva
Pe aceeași temă