Valabilitatea polițelor RCA emsie de Euroins, prelungită cu trei luni. Marcel Ciolacu: „Ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere”

Publicat: 29 aug. 2023, 08:13 Autor: Camelia Arhiva
Valabilitatea polițelor RCA emsie de Euroins, prelungită cu trei luni. Marcel Ciolacu: „Ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la debutul ședinței de Guvern, că Executivul va aproba prelungirea valabilității polițelor de asigurare auto obligatorie emisie de la Euroins, societate căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizația de funcționare în urma neregulilor descoperite în activitatea fostului lider al segmentului RCA.

Cabinetul Ciolacu are pe ordinea de zi proiectul elaborat de Ministerul Finanțelor Publice la propunerea ASF, date fiind provocările la care este supusă piața asigurărilor auto obligatorii după ieșirea de pe piața a Euroins.

Marcel Ciolacu a precizat joi care este principalul argument care stă la baza acestei hotărâri. „O altă decizie importantă este prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă trei luni, adică până pe 8 decembrie. Motivul acestei modificări cred că este legitim. Sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, iar dacă s-ar păstra termenul actual de expirare 8 septembrie, este evident că ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a unui segment uriaș din parcul auto național”, a spus premierul.

Cronologia falimentului

Totul se întâmplă după ce Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, prin Decizia nr. 262/17.03.2023, publicată în Monitorul Oficial al României, să retragă autorizația de funcționare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvență a societății, în condițiile existenței unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei și a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.

Pe 9 iunie, Tribunalul București a decis declanșarea procedurii de faliment la Euroins, în urma cererii formulate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), astfel că polițele emise de societate, cu excepția celor de garanții, au rămas de atunci valabile până la data de 8 septembrie 2023.

FGA a aprobat, pe 17 mai, o primă tranșă de 1004 cereri de plată – Restituiri primă-Anexa 9, pentru creditorii de asigurări ai Euroins SA, primele plăți însumând 658.562 lei.

În același timp, conform informațiilor Gândul din piața asigurărilor și oficialilor, autoritățile intenționează să prelungească și perioada de plafonare a prețului polițelor RCA – cel de la finalul lunii februarie 2023, care ar urma să expire în octombrie, până la începutul lunii ianuarie 2024.

Peste 9,9 milioane vehicule erau înmatriculate la finalul anului trecut, înregistrându-se o creştere a parcului auto naţional cu aproape 3 procente faţă de începutul lui 2022, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, și 8.501.718 de deținători de permise de conducere.

Publicat: 29 aug. 2023, 08:13 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×