E oficial! Metrorex va instala primele usi culisante pe peronul unei statii. Ce peroane vor arata exact ca in Londra?

Publicat: 25 apr. 2018, 08:49 Autor: D. C. Life

In curand vom putea calatori mai in siguranta cu metroul, in Bucuresti.

Metrorex impreuna cu grupul francez Vinci pregatesc montarea ca proiect-pilot de usi culisante pe peronul statiei Piata Victoriei 1, potrivit Profit.ro. Cresterea sigurantei calatorilor de la metrou este prioritatea numarul 1 a companiei de transport dupa crima care a avut loc anul trecut, in decembrie.

O tanara a fost impinsa in fata trenului, iar acum se iau masuri ca aceasta situatie sa nu se mai repete niciodata. Investitia este gandita ca un proiect-pilot si s-a ales una dintre cele mai aglomerata statii de metrou din Bucuresti pentru aceasta.

Un program mai amplu de montare a usilor culisante pe peroane este in analiza la Metrorex, dar decizia implementarii lui se va lua dupa perioada de test pentru statia din Piata Victoriei 1. Metrorex are in plan atragerea de fonduri europene pentru finalizarea proiectului de a monta usile de siguranta pe toate peroanele statiilor de metrou.

Imediat dupa incidentul de anul trecut, de la final, cu tanara care a fost aruncata in fata metroului, Metrorex a anuntat ca va aloca fonduri pentru un studiu de pre-fezabilitate si fezabilitate care sa indice solutiile optime ce se pot implementa pe peroanele din Bucuresti.

Piata Victoriei 1 este una dintre cele mai aglomerate statii din Bucuresti la ore de varf. Este singura statie de metrou care asigura legatura directa dintre sudul Bucurestiului si zona de Nord (Barbu Vacarescu – Pipera) unde lucreaza zilnic peste 95.000 de corporatisti.

Tot in Piata Victoriei 1 se preiau si calatorii care vin din zona de Vest si est a Capitalei dinspre Gara de Nord – Crangasi sau Stefan cel Mare.

Un document publicat de Profit.ro arata faptul ca Metrorex a acceptat de principiu derularea unui proiect-pilot in statia Piata Victoriei 1. Birocratic vorbind, mai sunt multi pasi de facut pana la realizarea investitiei si nu se stie exact cand va fi gata acest demers.

Publicat: 25 apr. 2018, 08:49 Autor: D. C. Life
Pe aceeași temă