Usain Bolt, scandal in Londra. A iesit in club, s-a imbatat si apoi a inceput cearta
Usain Bolt, in scandal in Londra. Totul a inceput după ce a petrecut o noapte în club, în Londra, şi a refuzat să plătească după ce s-a terminat petrecerea. Fostul sprinter nu a apucat să fugă, pentru că angajaţii localului au acţionat la timp.
Bolt ar fi vrut să plece din club la ora 5 dimineaţa, susţine The Sun, fiind escortat de garda sa de corp spre maşină. Un membru al locaului l-a luat la întrebări şi a venit cu un POS la jamaican, insistând ca acesta să plătească nota. Eforturile au fost în zadar însă. Potrivit The Sun, Bolt, clătinându-se, ar fi refuzat, lăsându-i cu ochii în soare pe reprezentaţii clubului.
Usain Bolt, scandal in Londra dupa ce s-a imbatat
Cel mai bun sprinter din istorie şi deţinătorul recordului all-time la suta de metri (9,58 secunde, la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008), Usain Bolt s-a retras din altletism în 2017 şi a încercat să devină fotbalist, însă nu i-a mers prea bine şi a renunţat la noul proiect din viaţa sa.
Jamaicanul a dat probe în Australia, la Central Coast Mariners, dar a fost anunţat că nu va fi oprit în lot. De curând, Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoşani, a anunţat că e interesat să-l aducă în România:
„Ar fi extraordinar să-l putem lua. Doar să stea în stadion sau să se plimbe prin oraş, prin Botoşani, ar fi un câştig colosal. Visăm! Nu-l mai face nimeni fotbalist, nici măcar Botoşaniul, care salvează de la Ongenda în sus. Mă puneţi pe gânduri! Chiar mă gândesc să-i fac o ofertă. Am să pun pe cineva să-l caute, vă promit!”, declara omul de afaceri din Botoşani, la finalul lunii ianuarie.