Un om de afaceri israelian, găsit mort într-un bordel din Capitală! Ce s-a întâmplat cu bărbatul

Publicat: 19 mart. 2020, 12:19 Autor: Hermina Hagianu General

Un om de afaceri din Israel a fost găsit mort într-un „bordel” din centrul Capitalei. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, dispăruse dintr-un hotel de lux de pe Calea Victoriei și era căutat peste tot de polițiști și de reprezentanți ai Ambasadei Israelului la București. 

Potrivit unor surse din Poliție, Azulay Dor, venise în România, ca turist, împreună cu tatăl său. Săptămâna trecută, omul de afaceri a plecat din camera de hotel și nu s-a mai întors. În primă fază, tatăl său nu a intrat în panică, mai ales că, cei doi s-au bucurat din plin de viaţa de noapte din Bucureşti.

La cel moment, epidemia de coronavirus nu izbucnise, iar în cluburi toată lumea se distra. Însă, după o noapte în care fiul său nu a răspuns la teleon, tatăl disperat a anunțat Ambasada și Poliția. Imediat, anchetatorii Poliției Sectorului 1 au deschis un dosar pentru „lipsire de libertate”. Mai mult decât atât, chiar dacă nu existau indicii legate de faptul că acesta putea să fie sechestrat, autorităţile au luat decizia de a-i pune israelianului tefonul sub urmărire, potrivit cancan.ro

Tânărul a fost găsit, într-un final, la morgă

În cele din urmă, afaceristul israelian a fost găsit la morgă. Se pare că în noaptea dispariției, Azulay Dor a vizitat un salon de masaj erotic de la Strada Luigi Cazzavillan. Înainte să apuce să intre în cameră cu una dintre fete, i s-a făcut rău și a căzut, mort. Speriate, maseuzele au sunat la 112 însă, pentru că nu avea niciun act la el, bărbatul nu a putut fi identificat.

Polițiștii Serviciului Omoruri au deschis un dosar de moarte suspectă, iar, din primele verificări, s-a stabilit că omul de afaceri israelian avea anumite probleme de sănătate, la nivelul arterelor.

Publicat: 19 mart. 2020, 12:19 Autor: Hermina Hagianu General
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă