În cadrul primei probe a serii din noua ediție MasterChef concurenții au fost nevoiți să lucreze în echipe de câte trei. Din păcate pentru echipa roșie, așteptările chefilor nu au fost atinse. Prin urmare, Gabriela Dima, Marco Genna și Adrian Neagoe au ajuns la testul sub presiune.
Stresul provocat de prima probă, în care Marco Genna a fost căpitanul echipei sale, l-a determinat pe acesta să răbufnească: „Nu meritam să fim noi trei jos, merita altcineva. Se știe și se vede”, a declarat acesta. Și Gabriela Dima i-a susținut afirmațiile: „Cei de sus trebuiau să fie la proba eliminatorie astăzi”.
De asemenea, concurentul italian a fost copleșit de emoții și trăiri: „Eu sunt terminat. Eu am lăsat toata viața, un copil, lucrul, soția mea, viața mea… pentru ce? Am lăsat tot pentru competiția asta. Eu vreau sa fiu chef!”, a spus acesta determinat și cu lacrimi în ochi. „Eu nu vreau să las șorțul, eu vreau să ajung în finală”, a adăugat Marco.
Mai mult decât atât, participantul show-ului culinar a povestit despre șocul suferit în momentul în care Chef Radu Dumitrescu i-a cerut să lase șorțul pe bancul de lucru: „Mi s-a oprit inima”, a povestit Marco plângând. Însă, completarea juratului i-a adus instant zâmbetul pe buze: „Ți-ai îndeplinit bine sarcinile de serviciu astăzi. Urcă la etaj! Ai avut cea mai bună farfurie din seara aceasta”.