Un bărbat din Brașov a murit pe stradă, lângă spital, cu trei ambulanțe lângă el. Ce s-a întâmplat

Publicat: 11 nov. 2020, 10:07 Autor: Andreea Voicu Arhiva

În cursul zilei de marți, un bărbat din Brașov s-a stins din viață pe stradă, chiar sub ochii trecătorilor.

Întreaga scenă s-a petrecut în apropierea Spitalului Județean. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a ieșit dintr-o bancă și, brusc, s-a prăbușit pe stradă. Două femei, care au susținut că sunt medici, i-au oferit primul ajutor pe loc. Una dintre ele a sunat la 112 pentru a solicita ajutor, iar cea de-a doua i-a făcut un masaj cardiac. În urma apelului la urgențe, la fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD, însă acesta nu era dotat cu instrumentarul de resuscitare. Prin stație, alte două ambulanțe au fost solicitate, arată Antena 3.

După ce au sosit și celelalte două autospeciale, a fost declarat decesul bărbatului, cauza morții fiind stop cardio-respirator.

„În legătură cu incidentul de la un caz la care a intervenit un echipaj tip B2 al instituției noastre, ambulanțele sunt dotate în funcție de competențele pe care echipajul le are, în acest caz fiind vorba de un echipaj de tip B2, format din paramedici, fără medic și asistent medical. Echipajul a respectat și aplicat corect protocolul pentru astfel de situații. Având în vedere situația de la fața locului, în conformitate cu protocolul în vigoare, s-a solicitat și s-a trimis un echipaj superior de tip C ( cu medic), cel mai apropiat și disponibil echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Brașov”, a precizat ISU Brașov, potrivit brasovstiri.ro.

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 7.304 de noi cazuri

În ultimele 24 de ore au fost 7.304 cazuri noi de COVID-19, din 31.005 teste. Până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 211.408 pacienți au fost declarați vindecați.

În intervalul 09.11.2020 (10:00) – 10.11.2020 (10:00) au fost raportate 177 de decese (92 bărbați și 85 femei). În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.519.095 de teste. Dintre acestea, 31.005 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.988 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.017 la cerere.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 11 nov. 2020, 10:07 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×