Ultimele cuvinte publice rostite de Natașa Raab! Ce a spus înainte să moară: „Nu sunt bine. Îmi tremură picioarele”

Publicat: 23 oct. 2023, 19:46 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Natașa Raab a murit la vârsta de 70 de ani. Actrița suferea de Parkinson încă din 2020, iar în ultima vreme dispăruse complet din viața publică.

Natașa Raab alias Coana Chiva a fost diagnosticată cu Parkinson în anul 2020. Actrița s-a retras din lumina reflectoarelor și o bună perioadă de timp a fost de negesit. Se pare că s-a retras la țară, undeva în Dolj, în casa unei prietene. Ea ar fi avut grijă de actriță până și-a dat ultima suflare.

„Lumea vorbește pe aici, prin Craiova, că a rămas la țară, undeva, la Băilești, la aer curat. În căsuța femeii care o îngrijește de câțiva ani. A luat-o de aici, din apartamentul de bloc, pentru a putea să o supravegheze nonstop, împreună cu soțul ei. Dar ar trebui să îi lase telefonul deschis, ca să nu mai fim îngrijorați. Chiar dacă nu mai poate vorbi, am afla totuși și noi de la cei care o îngrijesc cum se mai simte. Am putea să îi trimitem și noi un gând bun, contează enorm când ești bolnav. Ultima oară când am văzut-o, acum vreo doi ani, se sprijinea în două bastoane, mi-a zis că nu se simte bine”, a spus un vecin de bloc pentru Playtech-Știri. 

Ultimele cuvinte publice rostite de Natașa Raab

„Nu sunt mai bine, nu mai pot merge deloc, stau numai pat. Îmi tremură picioarele, nu mai am stabilitate, vorbesc foarte greu. Le urez tuturor „Paște liniștit!” și vă mulțumesc din suflet că vă gândiți la mine”, a au fost cuvintele rostite cu dificultate de către Natașa Raab, potrivit Playtech.ro.

Ulterior, artista nu a mai putut fi de găsit. De ziua ei, care a avut loc la trei luni distanță de momentul discuției amintite mai sus, Natașa Raab mai putea vorbi deloc. Cea care a răspuns la numărul de telefon al actriței a fost doamna Viki, femeia ce o îngrijește, care a și oferit câteva detalii despre starea de sănătate a Natașei: „Vorbește foarte greu, iar cu mersul nu se mai descurcă deloc. Cu tratamente, am tot sperat. Dar nici neurologii nu știu, ridică din umeri, nu mai speră.”

Florin Zamfirescu a încercat să ia legătura cu Natașa Raab

Actorul Flroin Zamfirescu, cel care i-a fost frate Natașei Raab în telenovela „Inimă de Țigan”, se numără printre cei care au încercat să se intereseze de soarta actriței. Însă apelurile sale telefonice au fost în zadar, întrucât nimeni nu i-a răspuns.

„Acum un an, de ziua mea, pe 12 aprilie, m-a sunat, ca să-mi ureze „La mulți ani!”, dar vorbea atât de greu, încât nici nu prea am înțeles ce spune. De atunci, să știți că eu am tot sunat-o, ca să vorbim, ca să aflu ce e cu ea, dar nu răspunde nimeni la acest număr de telefon, este închis. N-a murit, că am fi auzit. După moartea soțului ei, Natașa s-a nenorocit, s-a îmbolnăvit, îmi pare tare rău de ea!”, a declarat cu amărăciune Florin Zamfirescu. 

Soțul actriței Natașa Raab, medicul Val Guțul, s-a stins din viață în 2019, la doar 66 de ani: „Doamne, m-a lăsat singură, a nimănui! Vreau să mor și eu!”, a fost mesajul sfâșietor postat pe Facebook.

Boala cruntă de care suferea Natașa Raab, alias Coana Chiva

De câțiva ani, Natașa Raab (70 de ani), alias Coana Chiva din celebra reclamă la iaurt, se lupta cu o boală necruțătoare. A fost diagnosticată cu Parkinson, iar afecțiunea, degenerativă fiind, a ajuns să o țintuiască la pat. Și mai îngrijorător este faptul că actrița nu a mai fost de găsit înainte să moară.

Ce este boala Parkinson?

Boala Parkinson se manifestă în mod progresiv, simptomele accentuându-se pe măsură ce trece timpul. Cu toate că tremurul este cel mai cunoscut simptom al acestei afecțiuni, boala Parkinson poate cauza și rigiditate articulară și musculară, precum și încetinirea mișcărilor. Cu toate că boala Parkinson nu poate fi vindecată, tratamentul poate ameliora simptomele bolii, sporind calitatea vieții pacientului. Citește tot articolul aici.

A murit Natașa Raab la vârsta de 70 de ani

Actrița Natașa Raab a murit la vârsta de 70 de ani. Din anul 2020 a fost diagnosticată cu boala Parkinson. S-a retras din lumina reflectoarelor din cauza problemelor de sănătate. La vremea respectivă, vedeta mărturisea se ridică rar din pat și că are probleme de vorbire. Singura şi marea sa dorinţa a fost ca fanii să nu o uite. Citește tot articolul aici.

Publicat: 23 oct. 2023, 19:46 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă