Tudor Ionescu, mărturii din calvarul vieții de obez: ”N-am găsit în viața mea un magazin din care să mă pot îmbrăca normal”

Publicat: 25 nov. 2021, 12:25 Autor: Maria Apostol Vedete

Invitatul lui Marius Manole săptămâna aceasta la ”Întrebarea mesei rotunde” este Tudor Ionescu, cunoscutul cântăreț care a slăbit spectaculos în ultimii ani. Împreună își amintesc momentele de când erau copii și vorbesc cu sinceritate, emoție și umor despre sărbători, familie și năzbâtiile pe care le făceau atunci când erau mici. 

Tudor își amintește, cu nostalgie și recunoștință, de anul în care bunicul lui i-a dăruit primul său instrument muzical și cum a început să fie interesat de muzică. S-a prins că eu vreau să cânt. S-a dus la București, s-a urcat în avion și a mers la Moscova o zi. Mi-a cumpărat un acordeon cadou.

În urmă cu 4 ani, artistul avea 104 kilograme, avea dificultăți de respirație, obosea mult și îi era din ce în ce mai greu.

”Am ajuns la 60 de kilograme în 4 ani”

Cu o voință de fier, a reușit să slăbească 44 de kilograme. El povestește la ”Întrebarea mesei rotunde” despre această etapă și schimbare importantă din viața lui.

Mă uitam în fiecare zi în oglindă, greșeam tot ce făceam, aveam un program haotic. Într-o zi am zis că nu mai vreau să fiu obez. N-am găsit în viața mea un magazin din care să mă pot îmbrăca normal. Am ajuns la 60 de kilograme în 4 ani, spune el.

Tot în ediția de săptămâna aceasta a show-ului online, Tudor explică și de ce Fly Project are mai mult succes peste hotare decât în România. Dar și care este diferența dintre mesajele pe care le primește de la români și cele primite de la străini. Treaba asta bănuiesc că vine din educație, fiecare țară are cultura ei.

Toate poveștile spumoase spuse de cei doi, întrebările și răspunsurile pline de sinceritate sunt disponibile aici.

 

Publicat: 25 nov. 2021, 12:25 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×