Trucul ingenios care te ajută să adormi în mai puțin de un minut. ADIO, insomnie!

Publicat: 12 ian. 2024, 15:44 Autor: Alina Nistor Life
Trucul ingenios care te ajută să adormi în mai puțin de un minut. ADIO, insomnie!

Doctorul Andrew Weill, abssolvent al celebrei Universități Harvard, susține că a descoperit o tehnică revoluţionară cu care oricine poate adormi în doar un minut.

Problemele cu somnul se pot manifesta la orice persoană de-a lungul vieții. Atunci când se ivesc situații stresante (examene, schimbarea locuinței, o despărțire), programul de lucru este solicitant… toate acestea pot interfera cu abilitatea de a beneficia de un somn odihnitor. Există ă metodă, însă, care te adoarme într-un minut!

Metoda lui Weill poartă numele de „4-7-8 breathing techique” (tehnica respiraţiei 4-7-8) şi este incredibil de simplu de folosit. Iată ce ai de făcut:

  • vârful limbii trebuie să atingă cerul gurii pe tot parcursul acestui proces;
  • expiră mai întâi zgomotos, pregătindu-te pentru metoda recomandată;
  • închide gura şi numără până la patru în gând, în timp ce tragi aer în piept cât mai relaxat cu putinţă;
  • menţine aerul în piept timp de şapte secunde, permiţându-i să te relaxeze şi mai în profunzime;
  • eliberează aerul din piept, expirând pe gură, zgomotos, pentru cele 8 secunde recomandate.

Doctorul Weill te sfătuieşte să reiei acest proces de încă trei ori, garantându-ţi că la sfârşitul celor patru cicluri de respiraţie vei adormi instant.

Alte trucuri care te scapă de insomnie

Asigură-te că ai un pat confortabil

În primul rând, este foarte important să investești într-o saltea calitativă. Nu este cazul să faceți compromisuri atunci când vine vorba despre calitatea somnului tău. Schimbă așternutul o dată pe săptămână și asigură-te că perna este confortabilă și se pliază pe nevoile tale.

Bea ceaiuri din plante

Înainte de somn, este recomandat să bei un ceai din plante, cu un strop de ghimbir sau scorţişoară. Ceaiurile au capacitatea de a te liniști și relaxa.

Televizorul și telefonul trebuie închise

Telefonul, televizorul și alte obiecte care își pot distrage atenția trebuie neapărat să fie închise. Poți viziona un film sau poți da scroll pe telefon, dar odată ce te-ai pus la somn, este recomandat ca orice dispozitiv să fie scos din funcțiune.

Citește o carte

Înainte de somn, dacă nu ai chef să te uiți la un film, recomandat este să citești o carte. Este știut faptul că cititul ajută la un somn odihnitor.

Stabilește ora la care te pui să dormi

Este foarte important să îți stabilețti o oră la care să te pui să dormi. Orele diferite duc la un somn haotic și nu vei face niciun progres. Trebuie să alegi o oră fixă și să o respecți. Un alt aspect care trebuie luat în seamă este că trebuie să dormi opt ore pe noapte pentru un somn odihnitor.

Consumă alimente pe bază de magneziu

Potrivit specialiștilor, magneziul ajută foarte mult somnul. Poţi alege dintr-o grămadă de alimente, cum ar fi legumele verzi, ciocolata neagră, alunele şi alte tipuri de nuci, banane și cereale integrale.

Să nu mănânci în pat

În cazul în care ai obiceiul să mănânci în pat sau să lucrezi din pat, renunţă la a mai face asta. Foloseşte patul strict pentru dormit.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 12 ian. 2024, 15:44 Autor: Alina Nistor Life
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă