Tragedie în Munții Făgăraș! Un militar a murit, după ce s-a prăbușit în gol 400 de metri

Publicat: 31 aug. 2020, 09:18 Autor: Andreea Voicu Arhiva

O tragedie a avut loc în Munții Făgăraș. Un bărbat, care era militar de carieră, și-a găsit sfârșitul, după ce s-a prăbușit 400 de metri în gol.

Accidentul cumplit a avut loc în ziua de sâmbătă, după-amiaza, în munții Făgăraș. Un bărbat din București a căzut în gol 400 de metri de pe creasta Arpășelului. Militarul de 40 de ani era căpitan în Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul, cea care asigură garda de onoare la toate ceremoniile oficiale, arată stirileprotv.ro.

Pasiunea l-a omorât…

Bărbatul din București era iubitor al muntelui. Era echipat corespunzător, dar, din păcate, s-a prăbușit în gol. În momentul acela, militarul se afla singur și nimeni nu ar fi aflat de tragedie, dacă o turistă aflată pe traseu nu l-ar fi văzut prăbușindu-se. El se afla pe creasta numită, de oamenii muntelui, ”Marele V”.

Turista a sunat imediat la 112 și le-a explicat ce s-a întâmplat. Salvatorii montani argeșeni de la cota 2000 au mers după turist, l-au găsit, l-au resuscitat. Organismul lui nu a mai dat semne vitale în momentul în care a fost chemat elicopterul. Militarul avea pe corp multiple traumatisme.

„Când au ajuns colegii mei la el prezenta multiple fracturi traumatisme şi cerebrale şi cranio cerebrale. În timp ce colegii mei urcau, elicopterul era pe drum dar din păcate în timpul manevrelor de resuscitare, a intrat în stop-cardio respirator şi a decedat”, a spus Adrian Sănduloiu, șef salvamont Argeș.

Un tânăr din Dâmbovița a fost dat dispărut în munți

De asemenea, de mai bine de o lună, un tânăr în vârstă de 22 de ani din Dâmbovița a fost dat dispărut pe munte. Salvamontiştii din Buşteni, împreună cu cei de la serviciul Salvamont Prahova, au format mai multe echipe l-au căutat pe băiat în zona Călăilor din Munții Bucegi. Doar bicicleta i-a fost găsită pe o potecă de lângă Cabana Caraiman.

Publicat: 31 aug. 2020, 09:18 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×