Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Patimilor. Ce NU ai voie să faci joi și vineri, în mod special!
In Saptamana Mare sau cea a Patimilor, crestinii aleg sa respecte anumite obiceiuri si traditii.
Oamenii respecta cu sfintenie in Saptamana Patimilor traditii vechi de zeci sau poate chiar sute de ani. Este de asemenea si saptamana in care se incondeiaza ouale rosii.
In saptamana dinainte de Sfintele Sarbatori Pascale, credinciosii trebuie sa tina cont de anumite obiceiuri. Acestea sunt facute in special in momentul acesta special din an. Pregatirile pentru Paste incep de obicei in Saptamana Mare. La fel, la biserica exista anumite slujbe speciale in aceasta saptamana.
Ce nu se face in Joia Mare
In Saptamana Mare, luni, se incepe curatenia pentru Sarbatorile Pascale. Casa trebuie aerisita, rufele spalate, iar eventualele reparatii se fac tot astazi. In Martea Mare, gospodinele matura, spala geamurile si pana in ziua de miercuri inca mai pot face anumite treburi casnice. Scara pe care Iisus a urcat in Ierusalim se afla la Roma
Traditia spune ca barbatii isi ajuta sotiile la treburile gospodaresti, dupa ziua de miercuri. De asemenea, in Joia Mare femeile merg la biserica, unde pot da de pomana. Pot imparti fructe, alimente de post, vin, dar si colaci.
Ziua de joi are o semnificatie speciala pentru ca femeile se pot ocupa si de copturi. Se pregatesc cozonacii, pasca, fiind si momentul in care se vopsesc ouale rosii. In
multe zone din tara noastra, credinciosii aleg sa mearga sa se impartaseasca dupa ce s-au spovedit in aceeasi zi in care se inrosesc ouale.
In Joia Mare postul se tine doar cu alimente uscate, iar la biserica nu se mai trag clopotele. In lacasurile de cult se va bate toaca pana in seara de Inviere.
Traditii si obiceiuri in Joia Mare. Este ziua în care se vopsesc ouale
Tot in Joia Mare, cea mai obisnuita culoare cu care se vopsesc ouale este rosu. Acesta semnifica sangele Mantuitorului. Traditia spune ca ouale care se vopsesc in Joia Mare trebuie consumate de Paste, pentru ca ii apara pe credinciosi de boala si necazuri. Coaja de la oua se ingroapa in pamantul de pe camp, pentru protectia animalelor.
In unele zone, fetele care merg la slujba din Joia Mare obisnuiesc sa faca pe o sfoara cate un nod dupa ce se citeste fiecare evanghelie, in Biserica. Mai apoi, sfoara se pune sub perna pentru a putea sa isi viseze alesul.
Ce nu se face in Vinerea Mare
Vinerea Mare mai poarta denumirea si de Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, dar si Vinerea Seaca. Este ziua in care Mantuitorul a fost rastignit pe cruce si a murit, iar credinciosii obisnuiesc sa tina si post negru in acest moment sfant. Este ultima vineri inainte de Paste.
Credinciosii nu trebuie sa puna otet in mancare si nici sa consume urzici. Asta deoarece lui Iisus Hristo i-a fost dat otet sa bea, imediat dupa ce a fost biciuit. Este o zi speciala in care nu trebuie facute treburi casnice absolut deloc.
In mediul rural, oamenii mai obisnuiau ca in dimineata de vineri, imediat inainte de rasaritul soarelui, sa fuga desculti prin roua sau sa mearga la scaldat in ape curgatoare. Se credea ca astfel vor putea fi feriti de boala un an intreg. Se crede ca daca Vinerea Mare este ploioasa, va fi un an bogat, noteaza libertatea.ro.