Tradiții și obiceiuri de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel pe fata de 29 iunie. Încă din vechime, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții, pe care, mai ales în zonele rurale, creștinii le rerspectă cu sfințenie și în zilele noastre.
În popor, ziua de 29 iunie este cunoscută și sub numele de SânPetru de vară și reprezintă jumătatea verii, din punct de vedere al activităților agricole și al secerișului. Este bine ca de Sfinții Petru și Pavel să se dea și de pomană.
Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru că au murit în aceeași zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.
Cine a fost Sfântul Apostol Petru
Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină „pescar de oameni”. Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.
După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și îl aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Romă.
Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Cine a fost Sfântul Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel și locuia în Tars și luptă împotrivă creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumina orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”.
Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Pentru și Pavel
În funcție de zona la care ne referim, există mai multe tradiții legate de această zi. Se spune că cei doi Sfinți stau așezați lângă Lună, unul în dreapta și celălalt în stânga. De asemenea, se consideră că Sfântul Petru este mâna dreaptă a lui Dumnezeu, iar Acesta i-a dat cheile Raiului. De aceea, nu este bine să îl superi și să nu îi respecți ziua.
Tot Sfântul Petru este responsabil de vreme și poate face să cadă grindină și să strice toată munca agricultorilor. În momentul în care acesta pocnește din bici, se crede că scânteile respective cad pe pământ și astfel apar licuricii. Aceștia îi ajută pe oamenii care călătoresc să vadă pe unde merg și să nu se rătăcească. Pentru a fi ocrotiți de toate relele, oamenii poartă usturoi și pelin în buzunare în această zi.
În credința populară, când tună de Sân Petru, în anul acela nu se vor face alune si nuci, căci le mănâncă viermii și pică jos.
Pe 29 iunie, este bine să dai de pomană. Această zi poartă numele și de Moșii de SânPetru. Se crede că Moșii sunt, de fapt, 9 bătrânei, care ajutau pe toată lumea și făceau minuni. De aceea, pentru sufletele lor, dar și pentru ale celor dragi care au trecut în neființă, oamenii trebuie să ofere ceva de băut și de mâncat. Se obișnuiește ca femeile să dea de pomană mâncare gătită în casă, apă, vin și lapte. De asemenea, în anumite zone, se dau de pomană și cireșe.
Ce nu este bine să faci de Sfinții Petru și Pavel
Fiind o sărbătoare cu cruce roșie în calendar, este interzis ca femeile să spele rufe de Sfinții Petru și Pavel. De asemenea, nu trebuie să faci treabă în casă, dar nici în grădină sau pe câmp. Cine toarce în această zi face păcat mare: se spune că astfel se întorc colacii de la morți.
Tradiția spune că femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua de SânPetru. În caz contrar, morții se vor supăra. După ziua de 29 iunie, fetele nemăritate pot mânca mere, dar cele în vârstă și cele care au rămas văduve trebuie să aștepte până pe 20 iulie, când se sărbătorește Sfântul Ilie.
În unele părți ale țării, se crede că în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu e bine să scuturi merii. Dacă faci acest lucru, vei atrage grindina. În cazul în care pe 29 iunie tună sau fulgeră, oamenii cred că nucile și alunele vor face viermi. De asemenea, începând din această zi, cucii și privighetorile nu vor mai cânta. Dacă se întâmplă totuși ca aceste păsări să continue să cânte și după 29 iunie, se anunță vremuri grele pentru gospodăriile oamenilor.
Pe 29 iunie nu este bine să se pună capcane pentru lupi. Cine face acest lucru, va atrage animalele sălbatice în gospodăria lui.
Sursa foto: Arhiva Ciao