Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă

13 04. 2017, 15:19
Conform traditiei, femeile vopsesc astazi ouale
Conform traditiei, femeile vopsesc astazi ouale

Astăzi este Joia Mare sau Joia Neagră, așa cum o numesc creștinii. În această zi se prăznuiește spălarea ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taina la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri, conform crestinortodox.ro.

Până la această dată se spune că femeile trebuiau să termine de tors cânepa și asta pentru că se spune că Joimăriţa mergea la femeile leneşe să vadă cât au lucrat. Dacă le prindea dormind, le făcea neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse.