TOP CIAO.RO | Ea este Regina Instagramului! Are 95 de ani, dar îşi trăieşte viaţa ca la 20! A uimit o planetă întreagă cu aparițiile sale

Publicat: 22 nov. 2023, 16:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Baddie Winkle, cum este cunoscută în mediul online, este exemplu perfect care demonstrează că vârsta este doar un număr! Considerată cea mai sexy bunicuţă de pe Instagram, Helen Elam Van Winkle pe numele său real, își trăiește viața ca la 20 de ani. Iubeşte să îi surpindă pe oameni cu apariţiile sale excentrice şi se pare că îi iese foarte bine acest lucru!

Baddie Winkle pare că a descoperit secretul tinereții. La cei 95 de ani, Winkle trăieşte o viaţă la care mulţi nici nu visează. Călătoreşte în multe locuri superbe, nu ratează nicio petrecere şi obişnuieşte să împărtăşească o mare parte din activităţile sale cu prietenii virtuali. Însă de departe, ceea ce i-a impresionat pe internauţi sunt ţinutele cu care se afişează atunci când iese din casă.

Baddie Winkle este virală pe internet!

Cum a devenit bunicuța cunoscută în toată lumea

Povestea de viaţă a femeii nu a fost întotdeauna roz. În urmă cu mai bine de 10 ani, Baddie a trecut prin momente triste din cauza decesului soțului său. După o perioadă grea în care și-a plâns partenerul, Helen a decis că este vremea să facă o schimbare.

Într-o zi, una dintre strănepoatele ei i-a făcut o fotografie într-o ținută spectaculoasă, iar de aici până când a câștigat faima milioanelor de oameni are o urmăresc în prezent a fost doar un singur pas.

„Sunt o scorpie, mereu am fost o rebelă!”, spunea Baddie Winkle în urmă cu ceva timp.

Ce spune Baddie Winkle despre comentariile negative

Cu trecerea timpului, Baddie şi-a dat seama că stilul pe care l-a adoptat, chiar şi la o vârstă înaintată, este cel care i se potriveşte. Din acest motiv, spune ea, nu a băgat în seama comentariile răutăcioase, din contră, oamenii au ambiţionat-o şi mai tare să îşi trăiască viaţa aşa cum îi place.

„Nu poți să te îngrijorezi despre ce vor crede alți oameni despre felul în care te îmbraci. Eu mă îmbrac cum vreau. De cele mai multe ori, când ies în oraș, oameni destul de în vârstă, care se îmbracă … bătrânește, îmi spun că sunt foarte drăguț îmbrăcată, și asta mă flatează și mă face să mă simt foarte bine, a mai spus în cadrul unui interviu.

Baddie Winkle nu a avut o viaţă uşoară

Baddie povestește totodată că pofta ei de viață se datorează unor obiceiuri pe care le respectă cu sfințenie de foarte mulți ani: „De obicei mă trezec la 08:30, pornesc televizorul, îmi fac cafeaua şi fumez câteva ţigări. Mă duc la biserică de 40 de ani. Încerc să îmi stabilesc câte o ţinută nouă în fiecare duminică”.

Pe de altă parte, chiar dacă acum își poate permite orice, în trecut s-a confruntat cu multe probleme. Neajunsurile au învaţat-o să aprecieze mult mai mult ceea ce are: „Credeam că eram cel mai sărac copil din ţară. Viaţa m-a învăţat să apreciez tot ce aveam. Mi-a fost foarte greu. Nu ştii ce ţi se va întâmpla mâine. Nimeni nu ar trebui să îşi piardă fiul. Dar asta e viaţa. Te conformezi cu ce îţi dă”, povestea Baddie în cadrul unui interviu.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 22 nov. 2023, 16:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×