Telespectatorii și jurații emisiunii au fost șocați s-o vadă pe Theo Rose sub masca ”Albinuței”! Aparițiile ei sexy, dar și vocea, i-au făcut pe mulți să se gândească la faptul că în spatele costumului se află o cântăreață extrem de talentată, care arată uimitor. Și așa s-a întâmplat! Artista a mărturisit că a avut și temeri, însă experiența acestui concurs va fi de neuitat pentru ea!
Reporter: Vorbește-ne puțin despre masca ta. Cât din acest personaj ești? Te reprezintă? De ce?
M-am regasit mult in acest personaj si mai mult decat atat, am invatat multe de la el. O albina este muncitoare, rapida, utila ecosistemului, productiva si interesata de dulce.
Masca e un indiciu care poate să ne ducă la personajul din interior. Ce elemente cheie a ascuns masca ta?
In primul rand e foarte sexy si n-ai cum sa nu te gandesti la mine cand spui asta:)))) hahahhaa. In al doilea rand, costumul este unul stralucitor, exact ca momentul asta al vietii mele.
Ți-a fost greu să cânți și să dansezi în acel costum? Care a fost cea mai mare provocare când ai intrat în el?
Din momentul in care am vazut celelalte masti, nu mi-am mai permis sa ma plang. Am avut, totusi, un costum permisiv din punct de vedere al miscarilor. Cel mai greu mi-a fost sa ma acomodez cu lipsa oxigenului. Mi-a fost tare frica sa nu cumva sa fac vreun atac de panica pe scena.
Ce informații crezi că te-au dat de gol?
Cred ca prima informatie care i-a trimis pe detectivi cu gandul la mine, a fost ca tatal meu este antrenor de fotbal. M-am mandrit tot timpul cu el si cred ca a fost usor pentru ei sa ma repereze.
Cum a fost experiența ”plecatului de acasă” și sosirea la platou. Înțeleg că a fost o adevărată aventură.
In prima zi m-am simtit ca presedintele tarii. Mi se parea ireal ca trebuie sa trec prin atatea filtre ca sa ajung la “fagurele meu”. Unele dintre masinile care ma preluau erau foarte luxoase. Intr-o zi am filmat interiorul masinii ca sa ma pot lauda dupa difuzarea finalei Masked Singer.
Prezența ta în show a fost un secret și pentru cei apropiați. Cum ai putut ascunde acest lucru? Ce le-ai spus alor tăi când lipseai de acasă?
Am inventat un proiect TV nou, care va fi difuzat din Ianuarie. Am plecat mereu cu produse de makeup si haine de schimb dupa mine, ca sa fie cat mai credibil pentru ei. Nu a fost usor, dar noroc ca nu sunt asa mamoasa si vorbim destul de rar si lucruri esentiale.