Teroriştii au lovit din nou în Europa, iar de această dată ţinta a fost Barcelona. 14 persoane au fost ucise de şoferul unei furgonete care a intrat cu maşina pe cea mai mare arteră pietonală a Spaniei, La Rambla, care e plină de vizitatori ai oraşului, la orice oră din zi şi din noapte. 100 de oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital.
Printre ei şi trei români. Ulterior, în cursul nopții, poliția a anunțat că un al doilea atac a avut loc în orașul Cambrils, dar i-a pus capăt înainte de a căpăta proporțiile celui de la Barcelona. Patru români au fost răniți în atentatul de joi de la Barcelona, soldat cu 14 morți și peste 100 de răniți. Cea de-a patra persoană este într-o stare sub control, însă pronosticul în cazul lui rămâne rezervat.
„Autoritățile spaniole au informat în această dimineață Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetăţenie română. Potrivit acelorași surse oficiale, și acest cetățean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă. Precizăm că operațiunea de identificare a victimelor și cetățeniei răniților este un proces complex aflat în desfășurare, situația fiind una care se schimbă de la un moment la altul. Informații actualizate vor fi transmise pe tot parcursul evoluției situației, pe măsura obținerii de date oficiale de la autoritățile locale. Menționăm că, în contextul operațiunilor antiteroriste aflate în desfășurare, circulația în regiune și accesul în unitățile publice este momentan restricționat de către autorități”, anunţă MAE într-un comunicat.
Atentatorul a intrat cu o furgonetă albă, cu mare viteză, în mulțimea de oameni care se bucura de o seară splendidă pe faimosul bulevard al Capitalei Cataloniei. Pe rețelele de socializare au început să curgă imediat imagini înfiorătoare, imediat după ce o dubă de culoare albă a intrat în mulțime. Strigate de ajutor, răniţi întinşi pe jos, sânge, obiecte împrăştiate copii plângând, conform Stirile Pro Tv.
Român: ”Sunt foarte mulţi răniţi, foarte mulţi morţi… Răniţi pe jos, lumea plângând, ţipând. După aia imediat au şi venit forţele de ordine, şi poliţie şi ambulanţe şi pompieri, din toate părţile”.
După ce a izbit cu duba zeci de oameni care nu au mai apucat să se ferească, şoferul a oprit lângă o gură de metrou, apoi , potrivit presei spaniole, a fugit. Faimoasa arteră din Barcelona era înţesată de oameni în momentul atacului.