Teo: “Nu cred că mă voi mai căsători niciodată”

Teo este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi, ea având în spate o carieră de 22 de ani. Veselă, sensibilă și o profesionistă desăvârșită,sunt doar câteva dintre adjectivele care o descriu perfect pe Teo. Are un optimism miolipsitor, iar de fiecare dată când stai de vorbă cu ea te încarcă cu energie pozitivă. Vedeta Kanal D ne-a oferit în exclusivitate un interviu în care aflați întreaga ei poveste de viață spusă cu cea mai mare sinceritate și transparență.

Teo, de 3 ani ai emisiune la Kanal D, care sunt primele amintiri legate de acest post TV care face 10 ani?

Primele amintiri sunt legate de faptul că toate spațiile sunt deschise și noi nu eram obișnuiți așa. Eram întreaga echipă aici, noi secretoși ne gândeam că dacă cineva aude ceva, de parcă vorbeam despre bombe. Marea mea bucurie a fost că am descoperit bufetul, la ora aia îmi folosea mult, bine, și acum îmi folosește. M-am bucurat aici de cele mai tari petreceri, nu am făcut niciodată petreceri ca aici. Când am făcut cele mai proaste audiențe am primit prăjituri și nu ceartă. Au fost 3 ani plini de tot felul de întâmplări frumoase. Îmi aduc aminte că prima chestier pe care am pățit-o aici a fost când m-a chemat cineva din conducere și mi-a zis: “Ține minte că o să începem împreună un maraton, nu un sprint, nu e 400 de metri garduri.” Atunci când mi-a trimsi prăjiturile mi-a scris că nu e sprint că o să văd că o să fie bine și așa a fost.

La prima emisiune în direct mi s-a făcut rău de emoție

Care a fost primul job?

Primul, primul a fost la o agenție de turism, prima din România. Era o mare agenție francizată, adusă din Franța, nici nu știu dacă mai există acum, eu fiind vorbitoare de limba franceză, am fost angajată pe post de vânzător. A fost catastrofal pentru că nu am înțeles niște lucruri care după părerea mea trebuiau înțelese din prima și anume: comision, adică nu facem caritate. Nu m-au dat afară, spre marea mea surpriză, m-au angajat cumva curier după aia, luam vize pentru America și era bine. Plecam dimineața la 6 de acasă, ajungeam la ambasadă pe la 8, la 10 eram înapoi la agenție, mai faceam câte ceva pe acolo și mă întorceam acasă. Dar, mi-am găsit un loc de secretară-dactilografă la primul post de radio independent din România și asta mi s-a părut mult mai fun. Băteam la mașină în franceză și engleză, aveam un șef care nu știa nimic în limba română. Eu îi traduceam din engleză toate contractele care veneau. La un moment dat, a trebuit să stau până târziu la muncă și a venit cineva de la Brașov să îi facem o reclamă și eram singura voce din radio și m-am dus la directorul nostru de montaj, bine, „director”, eram toți niște pârliți, eram în Arenele Romane, nu ne mergeau WC-urile, nu vrei să știi ce era în ‘90-‘91. Să revin, el a zis: “Pune tu vocea, dacă tot a bătut omul atâta drum.” Și iată-mă pe mine făcând prima reclamă la o firmă din Brașov care vindea haine de blană în regim de consignație (n.r. Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare).

Apoi am devenit prezentator de știri la radio. Atunci, prima dată mi s-a făcut rău de emoție. Nu am putut să fac direct. Eram cu Marius Furdui care m-a scos pe brațe pe scări. Am abandonat știrile, m-am învinețit la gură și m-a scos omul afară, mi-a dat palme. Apoi m-am reprofilat pe emisiuni înregistrate, făceam emisiuni pentru copii, știri și încet, încet am întrat la știri live. Într-o bună zi, nu am mai scris pe foaie Diana Duhanov și Teodora Trandafir vă mulțumesc pentru atenție, am scris TT și DD. Și am uitat cum mă cheama, am zis Diana Duhanov și….m-am blocat. Noroc cu Diana că a zis: “Teo Trandafir vă mulțumesc pentru atenție.” Și de atunci mi-a rămas numele Teo Trandafir, înainte eram Teodora. Încet, încet am ajuns directorul radioului după care m-am mutat și tot așa. Primele slujbe au fost cele cu cârca.

Înainte de emisiune cu o oră sunt pe jumătate nebună

La TV a fost la fel în prima emisiune, ai avut emoții?

Normal, dar și acum pățesc la fel, toată lumea râde de mine. Mi-a zis Alexandru Arșinel o dată:”Tată, când se vor termina astea, se va sfârși tot!”. Nu poți să te înțelegi cu mine înainte de începutul sezonului emisiunii, toată lumea știe asta. Anul asta a început sezonul pe 9 ianuarie, eu pe 6 eram la vitaminizare.

Să înțeleg că înainte de emisiune cu o oră nu se înțelege nimeni cu tine?

Înainte de emsiune cu o oră sunt pe jumătate nebună. Mi s-a întâmplat când eram la Pro TV să nu pot să intru deloc, am plâns până când a început emisiunea. Am mai intrat plângând la propriu și m-a sfătuit Mona să zic că am alergie la căpșuni. Altă dată am plâns la mare o săptămână pentru că îmi puseseră peste mine film indian și am zis că mă omoară, că îmi scade audiența. A încercat toată lumea să mă ajute, dar nu s-a putut, sunt de necontrolat.

Cum a fost când ai văzut prima dată camerele de filmat ațintite spre tine?

Prima emisiune, am refuzat-o. Am spus: “Domule Tatulici, îmi pare foarte rău, eu nu fac așa ceva, cu tot regretul.” Și a zis:”OK, atunci rămâi să faci radio” Am zis: “Ok, că m-am obișnuit la radio, mă țin de masă” Atunci Tatulici s-a apucat să tragă fire de la TV, la Radio, de la 10 la 11. A adus o camera acolo, în 1994 se întâmpla asta. Apoi a venit la mine și mi-a spus că dacă nu preiau matinalul, vor prelua ei Deutsche Welle, în limba germană.

Eu mi-am dorit foarte mult să fac emisiuni cu Mircea Badea, care făcuse emisiuni înainte cu Gabriela Cristea. Îl adoram pe Mircea, făcusem emisiuni împreună la radio. El mă scotea din orice.

Nu regret nici o clipă că am ales televiziunea

Regreți vreo secundă că ai făcut televiziune?

Nu, deloc. Să știi că e un fel de ură între oamenii de televiziune și cei de radio. Se spune că adevărații oameni de televiziune sunt cei care au făcut radio. Acolo ești tu cu tine, ești doar o voce și trebuie să umpli un spațiu. La ăștia care au făcut doar TV și nu și radio îți dai seama imediat după felul în care articulează.

Dacă nu era televizunea și radioul ce ar fi fost?

Aș fi făcut filologie și fonetică. Am făcut fonetică de patru ori: a limbii române, a limbii engleze, a limbii franceze și a limbii arabe. Și le-am înțeles. Asta mi-ar fi plăcut.

Am fost un copil obișnuit, gri

Cum erai tu ca și copil?

Mie mi s-a părut că eram un copil obișnuit, un copil gri. Un copil care se uita tot timpul în jur ca să vadă modele. Am fost percepută, în schimb, ca un copil misto. Mie nu mi s-a părut că sunt un copil cool. Bunica mea era vânzătoare și avea casă de marcat și când  m-am dus eu la școală, învățătoarea mi-a zis așa: “Ana a cheltuit 3 lei pe mere și 4 lei pe pere. Cât a cheltuit Ana în total?” Eu mă întrebam de ce mă întreabă pe mine, când există aparat de marcat. Toată copilăria mea s-a bazat pe această neînțelegere, de ce trebuie să învățăm asta. Dacă mă întrebau cât fac 3+4 era altceva.