Clima e în continuă schimbare, iar temperaturile cresc accelerat. Sunt concluziile la care au ajuns mai mulți cercetători. Un studiu meteorologic realizat de către agenţia meteorologică Masfel fok, în Ungaria, arată că temperaturile din ţara vecină au crescut accelerat în ultimii 50 de ani. Verile sunt mai lungi cu 50 de zile, decât în perioada anilor ’70, iar toamna şi primăvara au devenit mai scurte.
Experţii consideră că temperaturile vor creşte cu 4-5 grade şi în ţara noastră, în următoarea perioadă. În ultimii 10 ani, vara a început mai degrabă din mai şi s-a încheiat în septembrie, iar de Crăciun vremea a fost preponderent fără zăpadă, aceasta făcându-şi apariţia abia prin ianuarie-februarie. Experţii susţin că în următoarea perioadă situaţia nu poate decât să se înrăutăţească accelerat.
Trendul de creştere al încălzirii climatice, din ţara noastră, poate fi observat analizând raportul de avertizări de Cod roşu emise de meteorologi, în ultimii ani. Dacă în 2015 am avut o singură avertizare de caniculă, anul trecut am înregistrat 132, deşi poluarea a mai scăzut în timpul pandemiei.La scară globală, anul trecut a fost cel mai călduros an din istoria omenirii, depăşind în marginile de eroare temperaturile înregistrate în 2016, scrie antena3.ro.
În viitor, media globală va creşte iarna cu 4,9 grade şi vara cu 4,3 grade, ceea ce va conduce la ierni din ce în ce mai lipsite de ger, dar şi la veri foarte uscate. Clima se va schimba atât de tare încât Bucureştiul va avea temperaturile din prezent ale Atenei, în următorii 80 de ani.
Efectele încălzirii globale le observăm deja, în ciuda faptului că vara abia a început. În ultimele zile, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală s-au aflat sub un val de căldură. Termometrele din Emiratele Arabe Unite au înregistrat temperaturi record care au ajuns până la 51,8 grade. Meteorologii estimează că temperaturile de acolo depăşesc normalul perioadei cu până la 15 grade.
Sursa foto: Arhiva Ciao