Telenovela continuă! Cum încearcă Bodi să intre iar pe sub pielea Biancăi Drăgușanu: „Mi-a dat niște flori. Gesturile îi trădează intențiile”

Publicat: 24 mai 2021, 22:28 Autor: Dora Bazavan Vedete

A fost întrebare săptămânii! S-a împăcat sau nu Bianca Drăgușanu cu fostul ei soț, omul de afaceri Alex Bodi?

Telenovela continuă în viața Biancăi Drăgușanu! Zilele trecute a dat nas în nas cu fostul ei soț, Alex Bodi, în trafic, apoi s-au întâlnit și într-un restaurant de fițe din Capitală și chiar dacă au stat la mese diferite, faptul că Bodi i-a trimis Biancăi un mare buchet de trandafiri, a lăsat loc de interpretări. În tot ce timp, o altă problemă mult mai serioasă îi dă bătăi de cap. Fetița Biancăi și a lui Victor Slav are probleme de sănătate! 

De aici au început și zvonurile cum că cei doi s-ar fi împăcat. Mai ales că s-a speculat și faptul că la restaurantul cu pricina și-a făcut apariția actualul iubit al vedetei, Gabi Bădălău, care după ce o criză de gelozie, i-ar fi rupt Biancăi Drăgușanu trandafirii de la Bodi.

Contactată de Ciao.ro și întrebată dacă este adevărat că a reluat relația cu fostul ei soț, Bianca ne-a declarat:

Nu ne-am împăcat! Se scriu multe și se spun multe, dar se întâmplă mai puține decât se scriu și se spun. Nu m-am împăcat cu Alex și nu vreau să mai comentez despre viața mea personală. Faptul că Alex mi-a dat niște flori și am interacționat nu înseamnă că ne-am împăcat. Probabil și-ar dori! Adică evident  că gesturile îi trădează intențiile… Sunt bine acum, statutul relației mele rămâne necunoscut!”, ne-a mărturisit vedeta, care consideră că bărbatul de lângă ea trebuie să fie unul care să se ridice la nivelul așteptărilor ei!

Da, bărbatul de lângă mine trebuie să fie puternic din toate punctele de vedere pentru că eu sunt o femeie puternică și un bărbat slab nu mi-ar face niciodată față!”, a mai adăugat pentru Ciao, Bianca Drăgușanu.

Micuța Sofia are probleme de sănătate

Întrebată despre proiectele de televiziune care îi dau târcoale și ce propuneri a primit curând în acest sens, Bianca a declarat pentru Ciao.ro că deocamdată așteaptă să se recupereze după operația de rinoplastie suferită recent.

Eu sunt în stadiul în care mă vindec acum, am trecut printr-o operație de rinoplastie și sunt inflamată, nu aș putea să  semnez ceva în următoarele 2-3 luni, chiar dacă sunt în discuții cu cineva pentru un proiect, dar mai aștept puțin. Am avut nasul rupt și am recurs la această operație…”, ne-a povestit Bianca. Vedeta spune că în materie de întreținere are o dietă echilibrată, mănâncă sănătos  și face sport cât poate de des, pentru că merge la sală de când avea 20 de ani și este o fire foarte activă.

Cât despre fetița ei și a lui Victor Slav, Sofia, Bianca Drăgușanu este încă puțin îngrijorată deoarece micuța este răcită. “Sofia e răcită, tușește și e pe antibiotic, tușește de vreo 3 săptămâni și de vreo 3 zile am băgat-o pe antibiotic”, a mai spus vedeta.

 

Publicat: 24 mai 2021, 22:28 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă