Tatăl lui Connect-R recunoaște că și-ar dori ca fiul său să se așeze la locul lui: ”Mă rog să îi dea Dumnezeu mai multă înțelepciune ca să biruiască ispitele!”

Publicat: 22 iun. 2022, 20:13 Autor: Dora Bazavan Vedete

Tatăl lui Connect-R a făcut mega spectacol alături de fiul său și de Horia Brenciu pe scenă la Berăria H, la spectacolul Ziua lui Ștefan, când artistul a schimbat prefixul și a împlinit 40 de ani.  Cât de mândru este de fiul său, care a ajuns unul dintre cei mai bine cotați artiști de la noi, și în ce spirit l-a crescut, Aurel Mihalache și-a deschis sufletul pentru CIAO.RO imediat după ce a coborât de pe scenă!

Tatăl lui Connect-R s-a emoționat foarte tare atunci când a fost pe scenă între fiul lui și Horia Brenciu și a cântat câteva piese memorabile. Aurel Mihalache a făcut spectacol la propriu și s-a văzut clar de unde a moștenit Connect-R latura artistică.

Părintele cântărețului are numai cuvinte de laudă pentru fiul său și își dorește ca acesta să renunțe la tentațiile vieții. Într-un interviu pentru emisiunea lui Cristi Brancu, Aurel Mihalache a spus tot ce simte pentru fiul său și ce sfaturi își dorește să îi dea acestuia.

De ce a renunțat la muzică tatăl lui Connect-R

E o zi fericită, e un dar de la Dumnezeu, cum am mai spus. M-am simțit onorat să cânt alături de el și de Horia Brenciu. A fost minunat, chiar nu mă așteptăm, bineînțeles că am făcut o repetiție dar chiar nu mă așteptăm.

Da, îmi moștenește talentul. Eu am cântat pe la diferite case de cultură, prin diferite cartiere, discotecă, mă rog. La un moment dat m-am lăsat de muzică ca să pot să fac meseria mea de tinichigiu care a fost foarte benefică pentru creșterea copiilor”, a declarat, mândru, părintele lui Connect-R.

”Nu l-am dus la biserică, dar îmi moștenește latura spirituală!”

Iar atunci când a venit vorba de ce cadou i-a făcut acesta fiului său, Aurel Mihalache a fost mai sincer ca niciodată!

Mă rog pentru el să fie ferit de ispite, de rele, asta e cel mai mare cadou. Cadoul nu constă în materie, constă în rugăciune, în duh, în smerenie, nu în chestii efemere! Da, de la mine a deprins el dragostea pentru Dumnezeu! Nu l-am dus la biserică, dar îmi moștenește latura spirituală! Ștefan e un copil bun! E o plămadă bună! Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pe această cale!”, a spus tatăl lui Connect-R, care, la rândul său, este topit după micuța Maya, nepoata lui, fetița artistului.

Maya este un copil foarte foarte bun și cu credință foarte mare în Dumnezeu. E o fată foarte sociabilă, un copil foarte bun!’, a mai adăugat seniorul Mihalache.

Aurel Mihalache, despre fiul său: ”Are o vârstă și trebuie să se așeze la locul lui”

Ce își dorește tatăl lui Connect-R pentru fiul său de acum încolo? Răspunsul a venit foarte prompt!

Pentru Ștefan mă rog să îi dea Dumnezeu sănătate trupească, sufletească, în primul rând, și mai multă înțelepciune ca să biruiască ispitele! Că are o vârstă și acum trebuie să se așeze la locul lui! S-o lase mai subțire cu muzica că are 40 de ani!”, a mai spus părintele celebrului artist!

În ce spirit a fost crescut Connect-R de către tatăl lui? „În spiritul muncii, al cinstei, al onoarei, al demnității și mai mult!”, a mai adăugat Aurel Mihalache în interviul despre fiul său.

La rândul său, Connect-R a declarat în timp ce se afla pe scenă, în față fanilor săi, că își iubește și respectă familia și că nu se putea să nimerească într-o familie mai bună decât cea pe care o are acum.

Connect-R: ”De la tata am învățat atracția către artă”

Fără mama nu aș fi fost nimic, bineînțeles și fără tata, combinația perfectă dintre cifre și culori e aici pe scenă, de la mama am învățat să fiu pragmatic, să fiu statornic și să fiu chibzuit cu cașcavalul. Iar de la tata am învățat toată culoarea, toată muzică, toată atracția către artă, către spiritualitate și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am nimerit în familia asta frumoasă!

E și sora mea aici, Maria, pe care o iubesc și este varianta mea mai bună. Și bineînțeles, nepoțica mea, Ayana, o balerină și o dansatoare extraordinară, și Măyuța, Maya, care este motivația mea, este iubirea mea și a fost minunat momentul când s-a născut ea. Am citit ulterior că Maya în cultură hindusă înseamnă iluzie, a venit să îmi arate că trăiam într-o iluzie, iar în cultură rusă înseamnă început de primăvară și început de viață„, a declarat Connect-R, vizibil emoționat, pe scenă, după ce a sosit tortul aniversar!

Și pentru că a schimbat prefixul, Connect-R a marturisit cu mâna pe inimă cum se simte la cei 40 de ani proaspăt împliniți pe data de 9 iunie și sărbătoriți ca la carte într-un concert inedit organizat de managerul său Marius Chină de la Sprint Music, la Berăria H.

Sunt fresh la 40 de ani, a fost extraordinar!„, a spus Connect-R după ce a coborât de pe scenă. Concertul de ziua lui a fost unul memorabil, Loredana, Smiley și Horia Brenciu aflându-se printre invitații speciali ai serii.

 

Publicat: 22 iun. 2022, 20:13 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×