Ţara care a introdus cea mai severă pedeapsă din lume! Rişti 3 ani de închisoare dacă nu porţi mască de protecţie

Publicat: 18 mai 2020, 12:31 Autor: Hermina Hagianu News
Ţara care a introdus cea mai severă pedeapsă din lume! Rişti 3 ani de închisoare dacă nu porţi mască de protecţie

Qatarul a început să aplice pedepse extrem de severe celor care nu poartă măşti de protecţie în public, relatează publicaţiile din Golf.

Conform Gulf News, oficialii guvernului din Qatar au decis să aplice sancţiuni din ce în ce mai severe pentru persoanele care nu respectă măsurile impuse de autorităţi, iar cetăţenii care nu poartă mască de protecţie în public riscă pedeapsa cu închisoare până la 3 ani.

Este cea mai dură decizie din întreaga lume luată până acum, iar pe lângă închisoare contravenienţii pot fi sancţionaţi şi cu amenzi în valoare de 200.000 de riali, adică aproximativ 51.000 de euro.

Qatar introduce cea mai severă pedeapsă din lume

Autorităţile din Qatar au avertizat că întâlnirile din timpul Ramadanului pot duce la creşterea infecţiilor.

Abdul Latif Al Khal, co-preşedinte al Comitetului Naţional de Pregătire a Pandemiei din Qatar, a declarat joi că există „un risc imens în adunările de familii pentru mesele din Ramadan. Au dus la o creştere semnificativă a numărului de infecţii în rândul populaţiei”, a spus el citează Gulf News. Ramadanul se va încheia pe 23 mai.

Din 26 aprilie, oficialii din Qatar au închis restaurantele, sălile de cinema, centrele comerciale, dar şantierele de construcţii  mai ales cele care au legătură cu Cupa Mondială la fotbal din 2022 au fost menţinute în activitate, cu respectarea regulilor de distanţare socială şi purtarea obligatorie a măştii.

În Qatar au fost raportate 32.604 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, 15 decese şi 4.370 de pacienţi vindecaţi, conform datelor furnizate de worldometers.com.

Publicat: 18 mai 2020, 12:31 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×