Surprizele lui Fuego! Ce exclusivități pregătește artistul cu Andreea Marin și Mihaela Tatu

Publicat: 30 mart. 2021, 09:58 Autor: Dora Bazavan Vedete

Artistul și echipa sa propun exclusivități și duminici de poveste în cadrul celui de-al șaselea sezon al emisiunii “Drag de România mea!” Iată că emisiunea care promovează valorile autentice, eroii și artiștii României, merge mai departe și va debuta pe micul ecran, duminică, 4 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2.

Sezonul cu numărul șase va fi unul mai relaxat, mai fresh, cu personalități diverse, contrastante, din multe domenii de activitate, cu artiști iubiți, colaborări inedite, dar și cu folclor de calitate, autentic. Baletul emisiunii va avea o nouă componență, costume noi, create de coregraful Florin Mariș, rubrici noi și jocuri interesante pentru invitați, îmbinând, ca de fiecare dată, substanța cu divertismentul. Decența va fi, ca întotdeauna, elementul de bază.

Una dintre noutățile sezonului este faptul că publicul telespectator va fi aproape de Fuego, la câțiva pași. Nu fizic, ci online, virtual. Fuego a pregătit mai multe premiere muzicale pentru primăvară, artiști talentați, pe care trebuie să-i cunoaștem și să-i apreciem, chiar dacă nu se bucură poate de o popularitate covârșitoare.

Printre alte exclusivități ale sezonului, echipa anunță o ediție specială pentru ziua de Paște, în care va fi celebrate o mare artistă a românilor, iubită de toate generațiile și adulată de peste 50 de ani. Totodată, veți vedea duete inedite între Fuego și artiști pe val, precum și familii de poveste, ediții cu artiști autentici de folclor, dar și omagieri emoționante. Mai mult, Fuego a pregătit o gală cu cei mai iubiți artiști din Basarabia, pe care-I cunosc și-i iubesc toți românii.

“Cred că suntem o alternativă bună la tot ce se vede pe la televizor! Ne facem treaba cu profesionalism, cu decență și încercăm să aducem și informație, dar și bucurie, umor, muzică frumoasă, cântată exclusiv în limba română! Mi-am dorit din suflet ca proiectul acesta să prindă rădăcini și iată-ne ajunși la sezonul cu numărul șase, care le întrece pe celelalte, pentru că e relaxat, e cu oameni frumoși și speciali și momente pe care să le puneți aproape de sufletul vostru!

Nu suntem comerciali neapărat, suntem clasici și ne place să oferim un divertisment împachetat în simplitate și calitate. În emisiunea mea voi promova mereu oamenii valoroși și-i voi arăta pe cei care muncesc, care depun efort, care pun accentele corect în muzica lor, care îmbină performanțele cu profesionalismul și care au ceva de zis, fie că sunt în culmea carierei, fie că sunt la început de drum. Și credeți-mă, sezonul acesta veți avea mai multe surprize interesante, celebrări, pe care-i păcat să le pierdeți! Dar n-are rost să fac reclamă fără să vedeți! Eu zic să vă uitați, pentru a avea duminici perfecte, de la ora 15.00, la TVR 2, locul în care aveți mereu programe de calitate!”, mărturisește Fuego despre noul sezon.

Divele micului ecran sunt surprinse de Fuego în prima gală a sezonului

Și pentru ca debutul să fie în forță, prima ediție se anunță a fi una plină de … surprize. Paul Surugiu propune un dialog emoționant cu celebra Zână a Surprizelor, simbolul audiențelor din România, Andreea Marin. Aceasta va povesti despre televiziune, despre mama sa, despre răutățile celor din jur și despre cât de tare o afectează părerile greșite ale oamenilor, dar și despre celebrul proiect “Surprize, surprize”. Mai mult, Fuego a uneltit și o va surprinde pe Andreea, aducând alături de ea un coleg drag, celebrul actor Gabriel Coveșanu, alias Cove. Cei doi își vor aduce aminte de momentele de cândva și-l vor acapara pe Fuego în totalitate cu energia lor.

Exclusivitatea ediție este prezența Mihaelei Tatu, pe care n-ați văzut-o de mult la televizor, care va povesti ce face în prezent, cum a trecut peste greutăți, dar și cum poți fi fericit. În premieră, aceasta va cânta alături de bunul ei prieten, Cristian Faur, dar și în duet cu Paul Surugiu-Fuego, care are și o premieră muzicală în prima emisiune a sezonului!

 

Publicat: 30 mart. 2021, 09:58 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă