Soția lui Mircea Radu a fost izbită de o mașină pe trecerea de pietoni! În ce stare se află

Publicat: 25 iul. 2022, 13:41 Autor: Maria Apostol Vedete

Soția lui Mircea Radu, Raluca, a ajuns la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Piatra Neamț. Aceasta se afla în prezența unei rude, care de asemenea a fost acroșată de mașină.

Soția lui Mircea Radu trece prin momente grele, după ce a fost accidentată pe o trecere de pietoni în Piatra Neamț. Aceasta a vrut să traverseze regulamentar, alături de o rudă în vârstă de 66 de ani, însă ambii au fost loviți din plin de un taximetrist.

Raluca Radu, cât și cealaltă victimă, au fost transportate la spital. Potrivit primelor informații, aceștia au fost loviți de un taxi.

Cei doi au fost transportați la spital pentru investigații, însă nu se știu foarte multe detalii despre starea lor de sănătate. De asemenea, se pare că taximetristul a fost testat cu etilotest, care a ieșit negativ.

Cu ce ocupă soția lui Mircea Radu

După mai multe relații eșuate, Mircea Radu și-a găsit liniștea, în urmă cu mai mulți ani, alături de Raluca.

Cei doi și-au unit destinele în 2013, iar cununia civilă a avut loc în Botoșani, unde s-a născut soția lui.
Raluca preferă să stea departe de lumina reflectoarelor, însoțindu-l pe jurnalist doar la evenimentele importante. Soția lui Mircea Radu este medic oncolog, fiind o femeie extrem de atrăgătoare. Cu toate astea, prezentatorul Tv a declarat că între ei nu a fost dragoste la prima vedere.

Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… Eram un bărbat experimentat şi mi-am dat seama ce merge şi ce nu”, declara prezentatorul de televiziune într-un interviu.

Publicat: 25 iul. 2022, 13:41 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×